Linkuri accesibilitate

Ministerul de Externe: Bilanţul românilor care au murit în inundațiile din Spania a ajuns la 9


Imgine de la inundațiile din Spania
Imgine de la inundațiile din Spania

Ministerul român de Externe a anunțat joi seară că alţi doi români au fost identificaţi ca fiind decedaţi în urma inundaţiilor din Spania. Bilanţul românilor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la nouă.

„În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectaţi de inundaţii, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor îndoliate”, a transmis, joi seară, MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, până în prezent, în urma fenomenelor meteorologice care au afectat Regatul Spaniei, 9 cetăţeni români au decedat.

”Restul persoanelor semnalate ca fiind dispărute au fost găsite şi sunt în siguranţă”, a mai transmis MAE.

Reprezentanţii Consulatului României de la Castellón de la Plana continuă dialogul cu cetăţenii români şi rămân pregătiţi să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări. De asemenea, Centrul logistic pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei în beneficiul cetăţenilor români afectaţi de fenomenele meteorologice recente, rămâne în continuare operaţional şi funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00, şi sâmbătă-duminică, în intervalul orar 10:00-15:00, la adresa Plaza del Alfonso el Magnanimo numarul 12, Valencia.

Reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Madrid şi ai oficiului consular rămân în contact permanent cu autorităţile spaniole competente cu privire la cetăţenii români afectaţi de recentele fenomene meteorologice.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG