Linkuri accesibilitate

Ministerul Justiției lansează săptămâna viitoare un proiect privind legile Justiţiei


Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu

Începând de săptămâna viitoare, Ministerul Justiției va lansa în dezbatere publică, mai multe proiecte de lege, printre care se numără şi cel referitor la legile Justiţiei.

„Începând de săptămâna următoare, ministerul va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege şi politici publice. Voi detalia acest program într-o conferinţă de presă, săptămâna viitoare. În linii mari, e vorba de proiecte care vizează reguli speciale privind actul de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, precum şi un proiect privind ceea ce numim în limbajul comun „Legile Justiţiei”, dar şi de alte instrumente legislative şi politici publice adresate Justiţiei, care vor fi prezentate şi lansate în dezbatere publică etapizat, pe măsura finalizării, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Sunt instrumente la care lucrăm, nu neapărat în linişte, date fiind vremurile, dar în orice caz în tăcere şi cu migală, de luni de zile. Aceasta este adevărata agendă a ministerului, nu cea care uneori ne este atribuită", a declarat Cătălin Predoiu, într-un discurs susţinut cu ocazia Consiliului Naţional al Uniunii Barourilor din România.

Cât privește proiectul referitor la regulile privind actul de justiţie în pandemie, Predoiu a spus că aceasta vizează, în esenţă, utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă.

„Spuneam că unul dintre proiecte vizează reguli aplicabile actului de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, condiţii care impun precauţii şi măsuri de protecţie sanitară, de protecţie a drepturilor fundamentale la viaţă şi sănătate. În acelaşi timp, sunt reguli care sunt menite să salvgardeze drepturile şi garanţiile procesuale ce caracterizează actul de justiţie modern. Este un proiect la care ministerul a reflectat şi a început să lucreze imediat după încetarea stării de urgenţă, chiar înainte de a fi cerut de unele asociaţii profesionale ale magistraţilor, cu care am şi discutat de altfel şi de la care am primit numeroase idei. Sunt convins că alte idei bune se vor decanta în cadrul procesului de dezbatere publică. În esenţă, acest proiect vizează utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă, inclusiv audio-video, pentru citare, comunicare, audiere, depunere de documente, transmitere de documente şi dosare aflate pe rolul instanţelor", a mai spus Predoiu.

XS
SM
MD
LG