Două „vehicule aeriene fără pilot au fost distruse de apărarea antiaeriană în serviciu deasupra teritoriului regiunii Tula”, situată la sud de regiunea Moscova cu care se învecinează, a transmis Ministerul rus al Apărării pe Telegram, relatează AFP.
O altă dronă a fost doborâtă, de asemenea, în regiunea rusă Belgorod, la graniţa cu Ucraina, luni în jurul orei locale 23:00 (20:00 GMT), a declarat sursa citată.
Ministerul nu a făcut publice informaţii privind eventuale victime sau daune.
Atacurile cu drone împotriva teritoriului rus şi a peninsulei Crimeea anexată în 2014 s-au intensificat în ultimele săptămâni, vizând în special capitala rusă pe fondul unei contraofensive a Kievului declanşată la începutul lunii iunie.
Luni, Rusia a anunțat că a trimis două avioane de luptă să intercepteze deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea, două drone americane de recunoaştere, un tip de incident care a devenit frecvent în ultimele luni.
După „detectarea unui zbor către frontiera statului rus”, Moscova a trimis două avioane de vânătoare pentru a ”preveni o eventuală încălcare a frontierei” şi a ”contracara (misiunea de) recunoaştere” a dronelor, anunţă într-o postare pe Telegram Ministerul rus al Apărării.
Aceste avioane americane fără pilot - unul de tip Reaper, celălalt de tip Global Hawk - „efectuau o recunoaştere aeriană în regiunea Peninsulei Crimeea”, anexată de Moscova în 2014.