Linkuri accesibilitate

Ministrul Apărării: România poate primi jumătate de milion de refugiați din Ucraina


Vasile Dîncu, ministrul Apărării, spune că România poate primi până la 500.000 de posibili refugiați din Ucraina.
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, spune că România poate primi până la 500.000 de posibili refugiați din Ucraina.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, marți, că România este pregătită să primească până la 500.000 de refugiați ucraineni în cazul în care situația din țara vecină se deteriorează.

Vasile Dîncu a precizat, într-o declarație de presă, că nu se așteaptă însă ca un număr atât de mare de posibili refugiați să ajungă în România. Dîncu a amintit de situația din 2014, când ucrainenii care au plecat din țara din cauza conflictului cu Rusia au ales să meargă în Polonia.

„Există mai multe estimări, dar am putea să primim peste 500.000 de refugiaţi. Aceasta este cifra pentru care ne-am pregătit noi împreună cu Ministerul de Interne şi cu celelalte instituţii care au în subordine acest lucru”, a spus Vasile Dîncu.

Acesta a arătat că autoritățile române au „un plan în acest sens”, fiind pregătite toate marile orașe ale țării.

Europa Liberă a dezvăluit, zilele trecute, că România are o capacitate de cazare în centrele pentru solicitanții de azil limitată la 1.500 de locuri, în cele șase centre din țară.

Ministerul de Interne, prin inspectoratele pentru situații de urgență, dețin mai multe tabere mobile dedicate situaților de calamitate, pe care autoritățile române le iau în calcul în cazul unui posibil val de refugiați.

După ce Vladimir Putin a anunțat, luni seară, că Rusia recunoaște independența regiunilor Luhansk și Donețk, România a condamnat acțiunile liderului de la Kremlin.

„Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei”, a transmis Administrația Prezidențială.

România are o graniță de aproximativ 650 de kilometri cu Ucraina, situată în sud-vestul țării, la 800 de kilometri de Donețk/estul Ucrainei.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG