Linkuri accesibilitate

Costel Alexe: Tehnologii de supraveghere și pedepse mărite împotriva defrișărilor ilegale


Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministrul Mediului, Costel Alexe, spune că va avea „toleranță zero” față de tăierile ilegale de arbori și că face eforturi pentru modificarea legislației silvice și înăsprirea pedepselor, dar și pentru implementarea de noi tehnologii pentru supravegherea fondului forestier și a transporturilor ilegale.

Chiar și în aceste condiții, controalele rămân cea mai importantă „componentă în lupta pentru destructurarea rețelelor de tăieri ilegale de arbori, spune ministrul Costel Alexe.

Pentru exemplificare, Alexe a dat publicității cazul unei societăți comerciale din Alba, care, în perioada 2018 - 2020, ar fi exploatat fără drept şi ar fi sustras arbori, din speciile molid şi brad, din fondul forestier naţional. Au fost făcute 18 percheziţii în judeţele Alba, Vâlcea, Sibiu şi Gorj, la persoane bănuite că ar fi tăiat fără drept arbori din fondul forestier naţional, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoţire false iar prejudiciul a fost estimat la peste 570.000 de lei. Vor fi puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, spune Alexe într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Luni, ministrul a fost într-un control la Ocolul Silvic Ghimeş Făget, care administrează păduri de pe teritoriul judeţelor Neamţ şi Bacău, unde Garda Forestieră a constatat că trei firme au exploatat ilegal lemnul 670 de metri cubi de lemn din doborâturi în valoare de 410.000 lei.

"Eu, ca ministru, fie că vorbim de acest ocol, fie că vorbim de orice altă suprafaţă împădurită a României, vreau să îi văd cu cătuşe pe mâini pe toţi cei care fură din pădurile private sau publice ale statului. Este de datoria noastră să păzim cât se poate de bine fondul forestier. Toţi cei care se fac vinovaţi pentru furt, pentru abuz în serviciu sau pentru neglijenţă, să plătească în faţa legii. Lupta cu cei care taie ilegal din pădurile României este în plină desfăşurare", a declarat ministrul Costel Alexe, citat de Digi 24.

Firmele s-au ales cu dosare penale și cu retragerea certificatelor de atestare, precum și cu amenzi de 52.000 lei.

"Vom acţiona fără jumătăţi de măsuri, fără compromisuri, şi toţi cei care se fac vinovaţi de furt, de neglijenţă, de sprijin pentru cei care au în sânge aceste infracţiuni, să plătească. M-aş bucura foarte mult să îi vedem la puşcărie. (...) Îmi doresc foarte mult ca împreună cu populaţia şi mai ales inspectorii de la Gărzile Forestiere, Poliţia Jandarmeria, judecători şi procurori să facem în aşa fel încât în România să stârpim pe toţi cei care taie pădurea ilegal, să îi pedepsim şi evident să protejăm pădurea", a mai afirmat Costel Alexe.

Alexe spune că media anuală a doborâturilor este, pentru ultimii 7 ani, de 3,7 milioane metri cubi.

XS
SM
MD
LG