Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a lăsat să se înțeleagă că instituția pe care o conduce are „sume suficiente pentru a se finanța”, făcând referire la buffer, adică rezerva în valută aflată la dispoziția Ministerului de Finanțe, care ar putea asigura banii necesari „pentru foarte mult timp, minim șase luni de zile”, potrivit Agerpres.
Declarația ministrului, venită la scurt timp după ce instituția pe care o conduce nu a reușit să se împrumute de pe piața internă, a fost primită cu scepticism de specialiști, mai ales că această rezervă de lichiditate ar trebui păstrată pentru situațiile excepționale.
Potrivit unor buni cunoscători ai pieței care au dorit să își păstreze anonimatul, buffer-ul a fost creat ca o necesitate în timpul crizei financiare din 2009. Atunci Bucureștiului i s-a recomandat să construiască acest buffer, în valută, care să reprezinte echivalentul a câteva luni de necesar de finanțare.
Se întâmpla pe vremea acordurilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană, care astfel se asigurau că România va avea resurse suficiente și pentru a rambursa datoria, însă era destinat în special situațiilor complicate și neprevăzute. Practic, buffer-ul oferă banii necesari pentru plățile curente, pe o perioadă limitată de timp, în condițiile în care aceste lichidități nu ar fi disponibile pe piață, adică nu ar exista investitori dispuși să cumpere titluri emise de statul român.
Buffer-ul este important și pentru că poate fi folosit ca instrument de presiune la adresa celor care împrumută statul român. Cu alte cuvinte, dacă rezerva de lichiditate este mare, iar dobânzile cerute de bănci sunt prea mari, statul român, bazându-se pe un buffer consistent, poate refuza împrumutul în speranța că băncile își vor reduce dobânzile. Tocmai de aceea valoarea lui nu este precizată, ci mai degrabă este exprimată, foarte rar, în numărul de luni din care s-ar putea finanța statul. În plus, de-a lungul timpului, valoarea buffer-ului a variat, nu a fost niciodată constantă. Totuși, atunci când s-au vehiculat cifre, ele cu mers de la 34 de miliarde lei la 40 de miliarde lei.
În luna ianuarie, Ministerul de Finanțe nu a reușit să atragă din piață banii pe care și-i propusese, mai ales pentru că dobânzile cerute de bănci au fost prea mari. Acesta este însă un efect al ”ordonanței pe lăcomie”, care taxează activele băncilor, calculate în funcție de ROBOR, în care intră și titlurile de stat. Cel mai probabil, instituțiile financiare au fost nevoite să crească dobânzile, mai ales în contextul în care „aceste plasamente prin definiție au un randament mai mic decât creditele pe care le dă o bancă unui client”, au spus sursele Europei Libere. Împrumuturile statutului sunt o practică uzuală, însă prin politica fiscală demarată recent de Guvern în piață domnește un climat de neîncredere, la care se adaugă și faptul că băncile dispun de mai puțini bani.
Poziția de forță de pe care poate negocia Guvernul dobânzi mai bune s-ar putea eroda însă la capătul celor șase luni enunțate de ministrul Teodorovici. Practic, în ipoteza în care statul român nu se împrumută timp de șase luni, la capătul acestui interval, când finanțarea devine o necesitate, va fi mai vulnerabil, iar piața va specula că banii din buffer s-au epuizat.
„Vor fi în aceeași situație ca acum, chiar una mai vulnerabilă”, au mai punctat sursele noastre. Totuși, în piață se așteaptă publicarea calendarului pentru luna februarie, prin care se anunță de regulă ce titluri și la ce scadență vor fi emise. Declarația ministrului Teodorovici este pusă, deocamdată, pe seama unei reacții mai degrabă emoționale.
Specialiștii consultați de Europa Liberă atrag atenția că în condițiile în care nu se mai împrumută de pe piața locală, statul român ar putea ieși pe piețele internaționale, fiindcă nevoia de finanțare va exista – în condițiile în care pensiile și salariile atârnă foarte greu în povara bugetară.
În plus, cea mai importantă sursă pentru refacerea buffer-ului sunt emisiunile pe piața internațională, dar, în cazul împrumuturilor pe termen scurt, riscul este o dobândă, în euro, mai mare. „În timp, îndatorarea în euro nu face bine. Dacă România acumulează datorii în valută și se întâmplă un șoc pe piață, iar leul se depreciază, datoria se umflă peste noapte”, au mai explicat sursele noastre.
