Linkuri accesibilitate

Ministrul de Finanțe anunță că România ar putea legaliza folosirea canabisului în scopuri medicinale


Planta de canabis
Planta de canabis

Canabisul ar putea fi legalizat și în România pentru a putea fi utilizat în scopuri medicinale, a anunțat miercuri ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici.

Ministrul de Finanțe a precizat că tratarea pacienților cu boli în fază terminală ar putea justifica utilizarea canabisului în scopuri medicinale, potrivit Mediafax.

La nivelul Ministerului Sănătății există o comisie care se întrunește pentru a analiza și a argumenta o astfel de posibilitate, a mai informat șeful Finanțelor.

„Am discutat şi eu ieri cu doamna ministru Pintea şi am aflat că este o astfel de comisie care se întruneşte la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se analiza şi argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticaţi cel puţin în zona de cancer în fază terminală. Se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza în acest sens. Medical, este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

Șeful Finanțelor a precizat însă că este prea devreme pentru a discuta despre legalizarea consumului de canabis pentru recreere.

Industria de canabis europeană este estimată să ajungă la 115,7 miliarde de euro până în 2028 - din care canabisul folosit în scop medicinal va reprezenta mai puțin de jumătate (55,2 miliarde de euro) - devenind astfel cea mai mare piață legală pentru canabis din lume, scrie healtheuropa.eu.

XS
SM
MD
LG