„În ceea ce privește legea salarizării, am finalizat partea de dialog social, după care ne vom apuca să populăm familiile ocupaționale cu coeficienți, astfel încât în interiorul familiilor ocupaționale să fie cât mai corect făcută reașezarea și apoi pe zona de compresie de la unu la 12, de asemenea, vom încerca să facem ierarhizarea cât mai corect, astfel încât să nu mai vedem în aplicare dezechilibrele pe care le vedem acum”, declară ministrul Muncii.
Simona Bucura-Oprescu spune că va analiza sporurile pe care le primesc bugetarii, pentru că o condiție a Comisiei Europene „este să avem maximum 20% sporuri pe ordonator de credite”.
„Apoi, este un aspect la care țin mult, a fost solicitat și de Asociația Municipiilor: o parte fixă și o parte variabilă, condiționat de performanță, de eficiență, de rezultatele pe care angajatul le are, astfel încât să nu fie suficient să intri în sistem, să fii lefegiu, să fii la stat și apoi cumva creșterea remunerației tale să fie legată de îmbătrânirea ta în sistem”, mai spune Bucura.
Cu salariile profesorilor ce se întâmplă?
Ministrul Muncii promite că salariile profesorilor vor crește și ele pentru că „avem deja un angajament”, chiar dacă legea nu va fi gata la timp. Legea salarizării ar fi trebui să cuprindă și grila de salarizare pentru profesori.
„Să știți că legea salarizării nu va fi la 01 ianuarie 2024, dar să știți că avem dialog permanent cu cei care reprezintă profesorii, cu sindicatele din Educație și, ca de fiecare dată, Guvernul Ciolacu-și ține cuvântul și aici”, dă asigurări Simona Bucura-Oprescu.
La finalul anului școlar 2022-2023, profesorii au făcut grevă timp de trei săptămâni și au amenințat că nu vor susține examenele naționale. Atunci, Guvernul le-a promis măriri de salarii în 2024.
Vineri, 24 noiembrie, liderii sindicatelor din învățământ s-au întâlnit cu Marcel Ciolacu pentru a discuta despre creșterile salariale ale profesorilor, începând cu 1 ianuarie. După discuții, sindicaliștii au spus că salariile vor crește de anul viitor, dar nu se știe care va fi procentul.