Linkuri accesibilitate

Alexandru: Statul ar putea prelua o parte din costul cu salariile și după 15 mai


Ministrul Muncii Violeta Alexandru

Guvernul intenţionează să înlocuiască după 15 mai măsura şomajului tehnic cu cea de preluare a unei părți din costul cu salariile pentru companiile afectate de pandemie, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

„Intenţia noastră este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă, care înseamnă suportarea de către stat a unei părţi din costul cu salariile pentru acei angajatori care au fost afectaţi de pandemie, dacă se va impune, pentru anumite sectoare de activitate. Provocarea în acest moment este să facem o analiză cu privire la sectoarele care au suferit şi în ce măsură au suferit, unele radical, altele parţial. Dacă se va impune, pentru cele unde activitatea se reia mai greu, sau unde perspectivele de reluare a activităţii sunt mai îndepărtate, atunci nu excludem posibilitatea prelungirii pentru acestea a şomajului tehnic, dar pe o durată foarte scurtă, pentru că intenţia noastră este să transformăm acest mecanism, care reprezintă o măsură pasivă, într-o măsură de sprijin activ, adică să ajutăm companiile şi angajaţii să-şi reia activitatea, etapă cu etapă, într-un calendar care să permită un sprijin mai consistent la început şi care să se diminueze pe măsură ce companiile reuşesc să se replieze şi să reintre în activitate. A se replia înseamnă să primească comenzi - companiile îşi doresc, semnalul pe care eu îl am este de dorinţă reală de a-şi relua activitatea, provocarea va fi să primească comenzi şi deci să aibă venituri cu care să-şi plătească salariaţii. Deci dorinţa este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă care să sprijine reluarea activităţii în diferitele domenii afectate, aşa cum natural vor evolua lucrurile: cei care vor relua dintr-o dată probabil că vor avea un anumit tip de sprijin, cei care vor relua treptat vor avea un sprijin adaptat acestui ritm puţin mai lent", a spus Violeta Alexandru.

1.031.152 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea, pe 16 martie, a stării de urgenţă, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise luni de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Dintre acestea, 328.381 sunt din industria prelucătoare, 186.709 din comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor și 114.494 din industria ospitalității.

Numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgenţă înregistrau luni un nou maximum de 266.473 din care 49.686 în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, 46.958 în industria prelucrătoare și 36.937 în construcții.

XS
SM
MD
LG