Punerea țării „la cale”, cum scria într-unul din cele nouă volume de memorii publicate sub titlul generic Labirintul destinului, a însemnat pentru Mircea Snegur ca președinte între 1990 și 1996, readucerea Moldovei în matca lingvistică de origine prin introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic, declararea independenței și limitarea conflictului din Transnistria. Totodată tricolorul a revenit drapel oficial.
„În situaţia noastră ar fi o tragedie fatală dacă vom admite ca Nistru să devină frontieră”, avea să spună despre războiul prin care Rusia intenționa să-și prelungească controlul asupra unui teritoriu deja independent. Conflictul de uzură n-a putut fi stins nici de Snegur, nici de succesorul său, Petru Lucinschi care a încercat diverse tactici diplomatice, nici de următorii lideri ai Republicii Moldova.
Independența, un act temerar
Cercetătorul Igor Cașu a deslușit în arhivele Partidului Comunist al Moldovei împrejurările în care s-a înfăptuit actul istoric al proclamării independenței:
„Declaraţia de independenţă a fost proclamată de către parlament prin votul a 278 de deputaţi (74% din totalul de 371) în ziua de 27 august 1991, zi în care în centrul Chişinăului a fost convocată o Mare Adunare Naţională. În aceiași zi, independenţa Republicii Moldova (denumire adoptată anterior, la 23 mai 1990) a fost recunoscută de către România”.
Cercetătorul a explicat în lucrarea „Republica Moldova. De la Perestroikă la independenţă, 1989-1991. Documente secrete din arhiva CC a PCM” de ce Rusia a întârziat până în 8 decembrie să recunoască actul independenței.
Deși URSS se destrămase, Rusia avea nevoie de garanții pentru a păstra o relativă dominație asupra fostelor republici sovietice prin Comunitatea Statelor Independente (CSI). Mircea Snegur a promis că va semna tratatul în schimbul recunoașterii Moldovei suverane.
Compromisul politic criticat de adversari i-a permis mai târziu lui Snegur să ducă mai departe reforma prin care articolul 13 din Constituție, care declara „limba moldovenească” limbă oficială să fie modificat.
„Limba română este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultură şi scrise. Se vehiculează ideea cum că schimbând denumirea limbii de stat în actuala Constituţie pierdem statul, pierdem republica, independenţa… Nu este adevărat!”, avea să spună în fața deputaților în 1995.
Odată cu alfabetul latin a revenit și tricolorul ca drapel național.
Poduri de flori în locul unirii
Moldova independentă și România au avut de-a lungul anilor relații fluctuante. Dar primul președinte al Moldovei suverane a venit cu speranțe insuficient de realiste în privința posibilității ca țările să se unească.
Discursul de investitură al lui Mircea Snegur încheiat cu formula devenită faimoasă „Să ne ținem de neamuri!” sublinia de la bun început necesitatea apropierii de România:
„Avem aceeași limbă, aceiași domnitori, în cea mai mare măsură – aceeași istorie și același destin… nu putem să nu trăim bine cu frații noștri din cauza ambițiilor învechite ale cuiva. Trebuie să recunoaștem că aparatul ideologic comunist, timp de decenii, a lucrat cu succes pentru a crea în persoana poporului român o imagine a dușmanului. Pentru a depăși această ideologie, avem nevoie de conlucrare, integrare economică și spirituală cu România, și în această bază – să restabilim buna înțelegere și prietenia dintre noi”.
În 3 septembrie 1991, Parlamentul României își făcea publică poziția printr-o declarație în termeni diplomatici în care arăta că „se deschid perspective favorabile pentru colaborare și legături multiple”.
Prima întâlnire la nivel înalt între președinții Iliescu și Snegur a avut loc în 25 ianuarie 1992 la Ungheni, în prezența unui număr mare de jurnaliști. Ion Iliescu se grăbise să semneze cu Moscova un tratat în aprilie 1991, gest politic considerat „o lovitură de cuțit în spate”, cum îl caracterizase premierul Mircea Druc.
Relațiile s-au dezvoltat în ritm lent, nu cum visaseră unioniștii. În 1993 Mircea Snegur face o vizită în România, iar în 1996 Ion Iliescu revine în Republica Moldova.
De-a lungul timpului, președintele Snegur își va pierde entuziasmul unionist, după ce sondajele îl conving că opoziția în rândul cetățenilor săi este puternică, iar sprijinul României nu are forță.
Proiectul unirii este substituit simbolic cu „podurile de flori”: în 6 mai 1990, apoi în 16 iunie 1991, cetățenii celor două țări au putut trece liber frontiera dintr-o țară în alta. Exercițiul s-a perpetuat și sub alți președinți.
O premoniție
Cu tensiuni permanente în Transnistria, cu o țară gigantică și agresivă în vecinătate, Moldova independentă n-a avut parte de liniște pe vremea lui Snegur, chiar dacă perioada anilor '90 a oferit oportunități nesperate. Și nici mai târziu.
Mircea Snegur a avut intuiția de a folosi oportunitățile istorice pentru a scoate Moldova de sub talpa grea a Rusiei, încă sovietică în mentalitate și aspirații.
„E vremea când mai putem salva Moldova”, afirmase. A putut reuși pentru că a insuflat unui număr mare de moldoveni mândrie națională și gândul că există un aliat fratern numit România.
„Azi trebuie să înţelegem că tancurile vin şi de duc, trupele armate pot fi introduse şi retrase, dar vom rămâne pe loc numai noi, cei de aici. Căci n-avem altă Patrie. Şi nici nu dorim să o avem”, spunea în 1992 când conflictul transnistrean era în toi.
Cuvinte premonitorii, potrivite la timpul prezent Ucrainei, silită să se apere într-un război de agresiune provocat de Rusia lui Putin.
Mircea Snegur a marcat istoria Moldovei și a generat deschiderea prin care țara poate aspira astăzi la intrarea în Uniunea Europeană și în NATO. E un drum greu și accidentat pentru o țară mică. Dar nu imposibil.
Ziua funeraliilor, 16 septembrie, a fost declarată zi de doliu național de președinta Maia Sandu care a transmis că „Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova”.
Președintele Snegur „a pus bazele societății noastre ancorate în spațiul european și valorile democratice. A dat direcția magistrală de urmat pe viitor”, afirmă istoricul Gheorghe Cojocaru, șeful Institutului de Istorie al Academiei Moldovei.
