Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, a fost condamnat vineri, de instanța de fond, la 9 luni de închisoare cu amânarea executării, pentru că l-a bătut pe senatorul USR Mihai Goțiu în studioul B1TV.
Palada trebuie să îi plătească lui Goțiu 5.000 de euro daune morale, arată portalului instanțelor.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Dosarul a fost trimis la instanță abia pe 27 mai anul acesta, la aproape trei ani de la producerea faptelor, iar momentul a fost consemnat pe pagina sa de Facebook. chiar de senatorul USR, ca o critică la adresa anchetatorilor cărora le-a luat doi ani și opt luni pentru o „banalitate de dosar, cu o lovire oarecare” văzută în direct și în reluare „de sute de mii și milioane de cetățeni”.
Tot Goțiu a relatat atunci cum a ajuns să fie înșfăcat de Mirel Palada și lovit cu pumnul și gură și dat cu capul de masă.
Senatorul USR a povestit și cum a ajuns să fie lovit cu pumnul de către Mirel Palada.
„Era în pauza de publicitate, după ce în prima parte am avut discuții contradictorii. Domnul Palada în mod constant intervenea peste ce aveam eu de spus când eram întrebat. După ce l-am rugat să mă lase să termin ce am de spus, a patra oară când a intrat peste mine am spus: unul dintre motivele pentru care am intrat în politică e și faptul că m-am săturat de asemenea politicieni nesimțiți care nu te lasă să vorbești”, a spus Mihai Goțiu.
„În pauză a început să spună: să nu cumva să mai îndrăznești să mă faci nesimțit, nu mai țin minte exact, rezulta că după emisiune o să văd eu... Am zis: dacă continuați să mă întrerupeți o să spun că e complet nesimțit. S-a ridicat, m-a lovit cu pumnul în gură, cei din studio de la pază au intervenit și l-au scos”, a adăugat senatorul.
El a mai spus că Mirel Palada „are de dat explicații cetățenilor”, fiind „unul din cei care au asigurat interfața Guvernului cu cetățenii, plătit din bani publici”.
„Atunci jurnaliștii se gândeau că glumește când transmitea amenințări la adresa lor pe Facebook, se pare că nu glumea, e un personaj dispus să își desfășoare activitatea politică cu pumnii”, a conchis Goțiu, făcând referire la declarațiile amenințătoare lansate de Palada nu o dată la adresa jurnaliștilor.
Pentru comportamentul său, Palada a fost menționat de două ori în raportul anual al Departamentului de Stat al SUA din iunie 2015, privind drepturile omului în România.
Doctor în sociologie, cadru universitar, activ în domeniul cercetării de piață, la o companie controlată de Camelia Voiculescu, Palada a devenit cunoscut în 2013 când a fost numit consilier pe probleme de strategii guvernamentale în guvernul condus de Victor Ponta și apoi purtător de cuvânt al premierului. În 2016, s-a alăturat PRU, alături de Sebastian Ghiță.
Scurt inventar al derapajelor
Abia numit purtător de cuvânt al guvernului, în noiembrie 2013 l-a numit „matrafoxat” pe fostul președinte al țării, Traian Băsescu, despre care spunea că „e beat nu numai de putere.”
În august 2014 a spus despre un jurnalist de la Gândul că „l-a executat electric” blocându-l pe Facebook.
„Și uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la proțap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce placere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați".
După prezidențialele din 2014, convins de victoria lui Victor Ponta, scria pe Facebook, în termeni incalificabili despre „pufoșii” care cred tot ceea scriu anumiți jurnaliști din „tabăra cripto-iohannista."
Nu o dată, i-a numit pe jurnaliști „ticăloși”, „nemernici”, „jegoși”.
Nici protestarii ieșiți în stradă după tragedia de la Colectiv nu au scăpat, pentru a-i lua apărarea premierului de la acea vreme, Victor Ponta.