În nota de fundamentare se arată că motivarea principală pentru modificări este legată de „perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice”, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv fondurile europene din Programul Național de Redresare și Reziliență.
O altă motivare este legată de existența litigiilor în materia achizițiilor publice, care reprezintă un factor constant de întârziere a graficului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, existând deja modificări în privința termenelor până la care să fie soluționate anumite litigii.
Puteți consulta, mai jos, draftul OUG, înainte ca acesta să fie adoptat în ședința de Guvern.
Proiectul aduce modificări Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servici, și Legii 101/2016 și Legea 186/2018.
Două dintre cele mai importante modificări pe care OUG actual le aduce sunt modificarea art. 70, alin (2) și (3) din Legea 98/2016.
Acestea prevăd că autoritatea contractată are dreptul de a NU publica un anunț de participare dacă invită la procedura de atribuire exclusiv acei ofertanți care au îndeplinit condițiile de participare și au depus oferte în conformitate (art. modificate, în fotografia din stânga).
Experții spun că procedura poate lăsa loc unor înțelegeri departe de transparența publică.
O altă prevedere care ar lăsa loc de interpretări este cea prin care îi este permis autorității contractante să publice anunțul de participare, chiar dacă există abateri constatate de Agenția Națională de Achiziții Publice.
Premierul Florin Cîțu a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că proiectul privind modificarea legislației achizițiilor publice a fost adoptat.
Potrivit surselor Europa Liberă, acesta a fost adoptat în forma inițială.