Linkuri accesibilitate

Parlamentul R. Moldova denunță „genocidul” rusesc din Ucraina


Clădirea Parlamentului de la Chișinău.
Clădirea Parlamentului de la Chișinău.

Parlamentul Republicii Moldova a denunțat joi invazia Rusiei în Ucraina și a condamnat „genocidul” legat de tratamentul aplicat de Moscova copiilor din zonele ocupate. Partidele de opoziție, favorabile Moscovei, au refuzat să participe la vot. 60 de deputați din totalul de 101 locuri au susținut declarația, transmite RFE/RL.

Parlamentul moldovean și-a declarat și disponibilitatea de a extinde asistența pentru ucrainenii care fug de conflict.

Parlamentul Republicii Moldova condamnă politica de genocid a Federației Ruse împotriva Ucrainei, realizată prin strămutarea forțată și deportarea copiilor ucraineni pe teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei și pe teritoriul Federației Ruse, scrie agenția IPN.

Într-o declarație comună a Parlamentului se menționează că sute de copii au fost uciși, iar mii de copii au fost răniți în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Mai mult, aproape două treimi dintre copiii din Ucraina au fost strămutați intern iar circa 2 milioane de copii, împreună cu mamele lor, au fost obligați să se refugieze în alte state.

Deputata Reghina Apostolova a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei Maia Sandu de standarde duble, spunând că parlamentul ar trebui să denunțe și suferințele copiilor din fosta Iugoslavie.

Deputatul comunist Oleg Reidman a îndemnat la prudență, spunând că genocidul este un termen legal cu criterii care trebuie îndeplinite.

Radu Marian, de la partidul de guvernământ PAS, a respins obiecțiile opoziției: „Aceștia sunt vecinii noștri. Mii de copii ucraineni, copiii refugiaților, au fost găzduiți aici”.

Rusia a respins acuzațiile că a răpit sau deportat copii ucraineni, spunând că aceștia au fost duși în zone sigure, departe de conflict.

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare în martie 2023 pentru președintele rus Vladimir Putin, invocând transferul forțat al copiilor ucraineni în Rusia.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG