„Este vorba predominant de interdicții de călătorie, înghețarea conturilor bancare sau a bunurilor acestor persoane fizice care sunt implicate într-o măsură sau alta în agresiunea contra Ucrainei”, a declarat ministrul de Externe, Nicu Popescu, în interviu.
Potrivit ministrului, decizia a fost luată, dar va mai dura până ce vor fi îndepliniți „toți pașii legali”.
El nu a dat numele celor care urmează să primească interdicție de intrare în R. Moldova, dar a spus că lista va include „circa 25 de persoane” și că „aproximativ jumătate” sunt cetățeni ruși.
Popescu a vorbit Europei Libere pe fundalul protestelor antiguvernamentale de la Chișinău organizate de Partidul Șor și aliații formațiunii pro-ruse, despre care autoritățile cred că acționează la indicațiile Kremlinului pentru destabilizarea R. Moldova.
UE a introdus zece runde de sancțiuni împotriva Rusiei după ce forțele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, de la sancțiuni punctuale împotriva unor indivizi și entități, la sancțiuni financiare și sancțiuni economice ample, țintind sectoare vitale ale economiei ruse ca cel energetic.
Ministrul Nicu Popescu a mai spus Europei Libere că UE a cerut Republicii Moldova „acum două săptămâni”, adică în martie 2023, să adere la un pachet de sancțiuni individuale în legătură cu invazia, care vizează pedepsirea unor persoane pentru încălcarea drepturilor omului.
Ca țară asociată cu UE, care a obținut în iunie 2022 și statut de țară candidată la aderare, R. Moldova urma să se alinieze sancțiunilor europene.
„Calendarul alinierii la sancțiuni nu depinde doar de noi. În fond, UE în anumite momente din an, invită țările să se alinieze la noi regimuri de sancțiuni (...) și R. Moldova s-a aliniat la acest regim”, a explicat Popescu, adăugând: „Ulterior ne vom alinia și alte regimuri de sancțiuni”.
La începutul invaziei rusești în Ucraina, autoritățile moldovene au spus că partenerii occidentali, inclusiv UE manifestă înțelegere față de poziția R. Moldova de a nu se alinia imediat sancțiunilor, pentru a evita un răspuns aspru al Rusiei de care depindea energetic.
Popescu a mai sugerat în interviu că R. Moldova încă nu examinează alinierea la sancțiunile economice contra Rusiei, dar a spus că Chișinăul le-a implementat „de facto” pe cele financiare, încă de la introducerea acestora, în 2022.