Linkuri accesibilitate

Momentul când elevii s-ar putea întoarce fizic la școală


Doctorul Valeriu Gheorghiță a declarat că elevii s-ar putea întoarce fizic la școală la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, când se va termina vaccinarea profesorilor și a persoanelor în vârstă.

Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a precizat că acest lucru se va petrece în etapa a treia de vaccinare.

„Cred că la sfârșit de aprilie, sfârșit de martie - început de aprilie. Cam asta este perioada în care noi estimăm începerea vaccinării în etapa a treia, deci atunci vom fi terminat deja etapa a doua de vaccinare, adresată persoanelor populației vulnerabile și cea a categoriilor de persoane care deservesc activități esențiale”, a răspuns la Digi24 colonelul doctor Gheorghiță când a fost întrebat de perioada când elevii se vor întoarce fizic la școală.

Autoritățile au decis ca toate cursurile din țară să se desfășoare în sistemul online din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Măsura este diferită față de cea din țările europene, care au permis în această perioadă ca elevii să meargă fizic la școală.

Doctorul a precizat că președintele Klaus Iohannis nu va fi vaccinat în prima etapă.

„Dumnealui, în cadrul Grupului de lucru ne-a ridicat această propunere, să o evaluăm și răspunsul a fost , după ce ne-am consultat cu toți experții, că nu este de dorit, pentru că, dintr-un gest care este, până la urmă, pentru a convinge și a întări încrederea în vaccinare, se pot crea alte speculații și nu am dori acest lucru, pentru că se distruge credibilitatea noastră și toată munca”, a dezvăluit doctorul Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG