Linkuri accesibilitate

Monica Anisie afirmă că a aflat din presă de eșecul achiziției de tablete


Monica Anisie
Monica Anisie

Monica Anisie afirmă că Ministerul Educației și-a îndeplinit atribuțiile privind achiziționarea celor 250.000 de tablete pentru învățământul în format online și cere, la rândul ei demisia conducerii ONAC. Mai mult, ea acuză că a aflat doar din presă de eșecul procedurii.

„Am realizat eu această achiziţie ca să pot să spun lucrul acesta? Având în vedere faptul că la Ministerul Educaţiei în toată această perioadă am făcut eforturi susţinute ca unităţile de învăţământ să aibă toate cele necesare pentru începutul de an şcolar, vorbim aici de proces de învăţământ, Ministerul Educaţiei se ocupă de procesul de învăţământ, atâta timp cât ne-am preocupat, avem astăzi rezultate, nu văd de ce mi-aţi pune o astfel de întrebare. Responsabilitatea Ministerului a fost să acorde banii necesari achiziţiei”, a afirmat Monica Anisie.

Cu două săptămâni înainte de începerea școlii, însă, au fost achiziționate doar circa 82.000 de tablete din totalul de 250.000 promise.

„Acum, sunt aproximativ 82.000 tablete pentru copii. Avem acum un câștigător desemnat, noi am aflat din spațiul public, informația nu a fost transmisă la Ministerul Educației. Avem un singur câștigător pentru 3 loturi din 9 și încă procedura nu a fost încheiată, în această perioadă suntem în perioada de contestații. Până în 7 septembrie există procedura de contestația. S-ar putea contesta. Prin urmare, s-ar putea să nu fie declarat câștigător până la final operatorul economic care a câștigat inițial", a afirmat Monica Anisie.

Ministrul se declară dezamăgită de șefa ONAC, Cornelia Nagy, care ar fi informat-o mereu că totul este în regulă pentru a afla din presă că nu pot fi livrate la timp toate tabletele, ulterior transmițându-i premierului să îi ceară demisia.

Pusă în fața solicitării de demisie venită din partea premierului, Nagy a transmis că, din punctul ei de vedere, a respectat legea achizițiilor publice.

„Din principiu, nu comentez declarațiile sau deciziile premierului. Noi ne-am făcut treaba, așa cum scrie în legislație. Timpul le rezolvă pe toate. Până la sfârșitul anului vor fi distribuite doar tabletele câștigate de Orange în cadrul a trei loturi, asta dacă vor respecta termenul de livrare asumat, a declarat Cornelia Nagy, pentru Europa Liberă.

Cele 250.000 de dispozitive electronice conectate la internet trebuiau să fie distribuite elevilor din România prin programul „Școala de Acasă”, program menit să sprijine învățământul în online pentru elevii ce provin din medii defavorizate.

XS
SM
MD
LG