Acum 66 de ani era judecat la Moscova ca spion și dușman al poporului fostul lider al comuniștilor din Georgia, urmașul lui Nikolai Ejov în fruntea NKVD, temutul comisar al poporului pentru afacerile interne, șeful programului nuclear al URSS, über-torționarul și primul reformator de după moartea lui Stalin, Lavrenti Pavlovici Beria (1899–1953). A fost condamnat la moarte și împușcat în decembrie același an. A fost prototipul personajului principal din capodopera lui Tenghiz Abuladze, Căința, filmul care a marcat unul din momentele culminante ale destalinizării gorbacioviste.
A intrat în partidul bolșevic după revoluția din octombrie, a făcut carieră, sub patronajul unui Nestor Lakoba și al lui Visarion „Besso” Lominadze (ambii lichidați ulterior). S-a făcut util lui Stalin, organiza vizitele acestuia pe meleagurile natale. Îl informa despre conversațiile adeseori ironice, deci sedițioase din perspectiva lui Koba, ale vechilor bolșevici. Se închipuia discipolul fidel al lui Djugașvili și chiar era.
La fel ca Ghenrih Iagoda, șeful NKVD înaintea lui Ejov, executat în urma procesului Buharin din martie 1938, studiase cu atenție biografia lui Joseph Fouché (1759–1820), scrisă de Stefan Zweig. Visul său era să combine în acțiunile sale credința fanatică a lui Felix Dzerjinski cu viclenia proverbială a lui Fouché.
A fost direct implicat în execuțiile de după 1939, deci în cazuri celebre precum Meyerhold, Babel, Kolțov, dar și în masacrul de la Katyn (inițiat, de fapt, de el). La fel, a fost responsabil pentru crimele în masă din țările baltice, din Basarabia și Bucovina de Nord, din Ucraina și Bielorusia de Vest. A îndeplinit cu entuziasm programul numit de istoricul Jan T. Gross „revoluția din exterior”. S-a scăldat în sânge, a fost un campion absolut al sociocidului. În planul vieții personale, era cunoscut pentru abuzuri abjecte și promiscuitate. Era ceea ce se cheamă un violator serial, un serial rapist. Stalin era, firește, la curent cu aceste lucruri, dar le păstra confidențial, în scopuri de șantaj. În memoriile ei, fiica lui Stalin, Svetlana, l-a descris drept geniul rău al tatălui ei. Fiul lui Beria, Sergo, a publicat o carte de memorii în care încearcă (în zadar, mă grăbesc să adaug) să ofere imaginea unui personaj rațional și onest.
Beria era un monstru amoral și un lacheu cinic, îl servea pe Stalin cu un zel maniacal. Era conștient de paranoia autocratului, o și încuraja (ca, de pildă, în cazurile de după război, între care afacerea Leningrad și campaniile anti-cosmopolite). Reprezenta gradul maxim de depravare al mafiei staliniste. A fost relativ marginalizat în ultimii ani de viață ai lui Stalin. Se strângeau probe contra lui. Noii torționari, parveniții ajunși la vârf grație capriciilor senile ale lui Stalin, îl urau de moarte, ca și pe omul său, Viktor Abakumov. Acesta avea să fie executat ulterior, asemeni unor Dekanozov, Merkulov, etc. Oamenii lui Hrușciov, Ignatiev și Serov, au întreprins acea epurare a echipei lui Beria blamată pentru toate crimele epocii anterioare. Piereau în epurare și inamici ai lui Beria, între care monstrul Riumin.
A încercat, imediat după decesul dictatorului sociopat, primul „dezgheț”. Numit în martie 1953 ministru de Interne, a decis deschiderea porților lagărelor din Gulag, eliberarea a sute de mii de deținuți. Tot Beria a oprit ancheta dementă împotriva medicilor de la Kremlin, așa-numitul proces al halatelor albe. A organizat o deschidere pe tema Germaniei (în consens cu Gheorghi Malenkov, care avea să se abjure apoi cu lașitate). Supremul torționar se transfigurase în primul reformator post-stalinist. Paradox, ironie a istoriei, aberație psihologică, îi putem spune oricum, faptul rămâne. A fost extrem de dur cu Mátyás Rákosi în timpul vizitei acestuia la Kremlin în mai 1953. Beria l-a susținut pe Imre Nagy să devină premier în Ungaria și a încurajat „Noul Curs”. L-a admonestat sever pe Walter Ulbricht pentru rigiditate sectară.
La plenara CC al PMR din noiembrie–decembrie 1961, Gheorghiu-Dej se făcea ecoul rechizitoriului lui Nikita Hrușciov la adresa lui Beria ca principal instrument al lui Stalin. Iosif Chișinevschi era stigmatizat ca omul lui Beria din conducerea PMR. La fel, Ana Pauker era denunțată drept „omul lui Molotov” (ceea ce, probabil, fusese). Doar el, Dej, nu fusese omul nimănui, exponentul fără prihană al direcției patriotice din acea formațiune stalinistă. Mai târziu, Nicolae Ceaușescu va perpetua legenda comunismului antisovietic (nu însă și anti-stalinist) în favoarea sa.
Lavrenti Beria a murit ucis de camarazii săi, acoperit de un etern oprobriu, acuzat de toate ororile comise de sistemul pe care îl slujiseră împreună. Abonații Marii Enciclopedii Sovietice au fost rugați să înlocuiască paginile despre ex-mareșalul Uniunii Sovietice L. P. Beria, demascat ca trădător, cu pagini alternative, conținând pretinse noi informații, rapid compuse, despre Marea Behring. Toate bibliotecile din „lagărul socialist” s-au conformat fără murmur.
Facebook Forum