În timp ce deputatul George Becali, de la AUR, a luat microfonul unui reporter, preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a lovit pur și simplu cu mâna microfoanele presei, în momentul în care i s-au pus întrebări.
Diana Șoșoacă, președinta SOS România (dar care rămâne europarlamentar) l-a adus drept consilier pentru grupul parlamentar AUR pe influencerul Makaveli, condamnat pentru trafic de droguri, iar împreună i-au hărțuit pe jurnaliști.
În urma agresivitățiii asupra jurnaliștilor din Parlament, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sesizat Parchetul General cu privire la agresiunea comisă de către Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3, anunţă vineri vicepreşedintele CNA Valentin Jucan.
În Camera Deputaților, Grupul AUR a venit cu pancarte pe care apărea mesajul: „Alegeri libere!”, aceştia protestând faţă de anularea alegerilor prezidenţiale de către CCR, pe 6 decembrie.
Liderul AUR, George Simion, a declarat în şedinţa de plen că, începând de sâmbătă, țara este „în ilegalitate”, referitor la prelungirea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis
Reporterii Europa Liberă i-au întrebat pe parlamentari care sunt prioritățile lor pentru noul mandat.
Facebook Forum