Moartea lui al-Baghdadi nu înseamnă sfârșitul Statului Islamic
Principalul titlu peste weekend și în această dimineață în presa scrisă a fost lichidarea, anunțată de Donald Trump, a liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.
„Moartea lui al-Baghdadi, un succes care nu împrăștie îndoielile în privința strategiei americane”, scrie Le Monde, care, prin faptul că operațiunea, cum se pare, a fost făcută posibilă datorită participării kurzilor, ea pune în lumină riscurile retragerii SUA din nordul Siriei, precum și faptul că moartea lui al-Baghdadi nu înseamnă sfârșitul Statului Islamic.
Într-o declarație televizată, duminică, Donald Trump a anunțat că liderul islamist s-a sinucis detonându-și vesta explozivă, omorându-și astfel și trei dintre propriii copii. În operațiune au fost uciși „un număr mare” de oameni din anturajul lui Baghdadi, dar dintre americani nu a murit nimeni, a mai asigurat Trump.
Moscova nu crede în moartea "califului"
În Rusia se continuă însă campania de stârnire a îndoielii în jurul a tot ceea ce anunță occidentul, așa încât unii oficiali ruși anunță în presă că se îndoiesc de realitatea uciderii, sâmbătă, prin bombardament, a liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi în zona de dez-escaladare Idlib, aflată de facto sub control turcesc, nu în ultimul rând pentru că, spune Kremlinul, este puțin probabil ca al-Baghdadi să se fi putut afla acolo, dar și pentru că forțele rusești nu au detectat o asemenea activitate militară SUA
Cotidianul „Rossiiskaia Gazeta”, practic organul de presă al Kremlinului, îl citează pe purtătorul de cuvânt al ministerului apărării, generalul Igor Konașenkov: -- „Mai întâi, sâmbătă și în ultimele zile nu a avut loc, în zona de dez-escaladare Idlib, nici un fel de bombardament din partea SUA sau a așa-numitei „coaliții internaționale”. În al doilea rând, nu avem cunoștință de vreun zbor american în zona de dez-escaladare Idlib pentru această operațiune. În al treilea rând, întreaga zonă Idlib necontrolată de forțele guvernului sirian se află sub controlul filialei siriene a Al-Qaeda, gruparea teroristă Jabhat al-Nusra. Acea grupare s-a luptat întotdeauna nimicitor împotriva Statului Islamic și a reprezentanților lui în teritoriu, ca fiind concurenții lor pentru putere în Siria.”
În schimb, Donald Trump a mulțumit duminică, în aceeași conferință de presă, Rusiei pentru ajutorul dat în operațiunea de lichidare a lui al-Baghdadi.
Zelenski a plecat fără arme
Tot la Moscova, cotidianul independent Kommersant rezumă eșecul președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski în negocierile sale cu șefii temutului batalion «Азов».
Zelenski a petrecut două zile cu aceștia într-un sat aflat aproape de Lugansk, pe linia frontului, dar a eșuat în încercarea de a-i convinge pe cei din Azov să predea armele neînregistrate. Acești civili patrioți militarizați au refuzat să «capituleze», iar Zelenski i-a mai avut împotriva sa în discuții și pe ministrul de interne Arsen Avakov, ca și pe reprezentantul Kievului în „grupul de discuții de la Minsk”, fostul președinte ucrainean Leonid Kucima.
Zelenski s-a intors, așadar duminică, la Kiev, după două zile de negocieri, fără a fi convins această importantă grupare militară autonomă, batalionul Azov, să predea armele neînregistrate.
Brexit is breakfast
Brexitul e lichidat astăzi de toată lumea din titluri, într-atât lehamitea repetitivă a făcut ravagii în apetitul consumatorilor de știri.Merită însă menționat documentul scăpat în presa britanică și publicat atât de Financial Times cât și de site-ul The Independent, document intern al guvernului lui Boris Johnson, care confirmă cele mai rele temeri ale adversarilor Brexitului și ale partizanilor rămânerii în UE: planurile lui Johnson prevăd reducerea drepturilor lucrătorilor, dar și a regulilor de sănătate și ale standardelor consumului, așa cum funcționează în UE. „E limpede că Boris Johnson a mințit parlamentul”, comentează în The Independent purtătoarea de cuvânt a partidului laburist, Jenny Chapman.
Tot la Londra, săptămânalul duminical The Observer a avertizat ieri că în urma Brexitului, combinat cu felul în care decurge ancheta în cazul cimitirului pe roți care a fost acel camion cu trupurile a 39 de migranți ilegali, Marea Britanie riscă să fie exclusă din unitatea de elită a Europol numită European Migrant Smuggling Centre. Este pusă serios la îndoială capacitatea Londrei de a colabora cu celelalte poliții de pe continent după 2020.
Din nou The Observer scrie că numărul de britanici care părăsesc insula pentru a se stabili pe continent a fost anul acesta cel mai ridicat din ultimul deceniu. 84.000 de britanici au ales anul acesta să se mute în UE, față de 59.000, în 2018.
(Cf. aici despre efectele Brexitului asupra micului dejun britanic, celebrul English breakfast.)
O femeie în fruntea Belgiei - capitala Europei spre un nou record fără guvern
Le Monde, trecând la afacerile europene, analizează situația politică din Belgia, țara care adăpostește instituțiile europene și NATO.
Presa din Belgia anunță numirea, duminică, de către regele Philippe, a primei femei în fruntea unui guvern național: liberala francofonă Sophie Wilmès, care îi ia locul o vreme premierului liberal Charles Michel, devenit președintele Consiliului European.
Sophie Wilmès, 44 de ani, este însă doar premier interimar al unui guvern minoritar (38 de scaune din 150), până când se va forma un guvern federal, ceea ce poate lua oricâtă vreme. Belgia a marcat săptămâna trecută 150 zile fără guvern de la alegerile din 26 mai.
150 de zile fără un guvern nici un reprezintă, de altfel, un mare record. In 2011-2012, Belgia a petrecut 541 de zile fără un guvern, în acel moment un record mondial absolut.
Tot la Bruxelles, săptămânalul de limbă engleză Brussels Times, foarte citit de „eurocrați”, anunța în weekend, sub titlul Prostituție și PIB, că belgienii au cheltuit în anul care s-a scurs mai mult de un miliard de euro pe prostituție.
Este evident că asemenea cifre trebuie luate în serios. Economiștii UE au decis încă din 2013 că pe viitor și veniturile din prostituție vor intra în calculul produsul intern brut (PIB) al țărilor Uniunii. Altfel zis, dat fiind că prostituția si traficul de droguri generează în mod evident venituri care sunt reinjectate în economie, a fost o eroare ca nu s-a ținut seama de ele până acum.
Cum se vede, în mod involuntar, liderii europeni au revenit la o veche teorie a econoclastului John Kenneth Galbraith, care insistase încă de acum multe decenii ca cifrele prostituției să fie avute în vedere la calculul PIB-ului real. Pentru a umfla PIB-ul, spunea Galbraith, trebuie inclusă în el munca necifrată a femeilor, inclusiv prostituția și prestațiile neretribuite ale amantelor. Amantele fac bine la PIB-ul real. După (Sasha) Grey’s Anatomy – „Grey’s Economy” !…
Catalonia din ce în ce mai divizată
Presa din Spania relatează despre noile manifestaţii violente din Barcelona și înfruntările de sâmbătă, între forţele de ordine spaniole şi zeci de mii de manifestanți catalani, în cadrul celor mai ample demonstrații de protest ale catalanilor, după decizia Curţii Supreme de la Madrid de a-i condamna pe mai mulţi lideri separatiști. În schimb, duminică situația s-a schimbat, iar El Pais scrie despre manifestația zecilor de mii de catalani care vor să spună „basta” și nu doresc independența, considerând că separatiștii au mers prea departe.
Cotidianul catalan La Vanguardia prezintă, de asemenea, marea mobilizare constituționalistă din Barcelona împotriva independenței, subliniind faptul că două mari manifestații opuse, în două zile succesive, arată cât de divizată e societatea
Rapperul Kanye West l-a întâlnit pe Dumnezeu
În sfârșit, la rubrica culturală sau de entertainment, mai toată presa discută al nouălea album al rapperului american Kanye West, care a devenit deodată predicator creștin.
Unele ziare, precum în Franța Libération, analizează în detaliu acest album «Jesus Is King» al lui Kanye West, pe care l-am ascultat în buclă tot weekend-ul.
The Independent a numit albumul „confusing”. Prezentând la rândul său piesele, care fac împreună abia 27 min., The Guardian îl citeaza pe Kanye West însuși, care spunea că a cerut tuturor colaboratorilor să nu facă sex în timpul înregistrărilor și că, de acum înainte, el o să facă numai muzică gospel. Cu toate astea, spune Guardian, lirica lui pe acest album este subțire ca hârtia Bibliei. Cum se vede, a renaște ca un born again Christian e poate ceva bun pentru suflet, dar nu e bun pentru muzica bărbatului lui Kardashian.
Libération spune că, prezentând o adicție gravă la propriul lui ego, Kanye West, care vrea să fie cel mai bun în toate, s-a aruncat în religie cum se aruncase în droguri sau sex, cu trompetele Apocalipsei ca fundal sonor.
Muzica în sine și aranjamentele superficiale sunt de asemenea criticate. Mai toată lumea îi acordă un maximum de două stele din cinci celui despre care presa amintește că el tot anunță că vrea să candideze la președinția SUA. Cum Kanye West, în același timp, îl admiră mult pe Donald Trump, el va avea nevoie de un sprijin divin pentru a-și concilia admirația pentru Trump cu ambiția de-a deveni președinte SUA.
Mărturisesc că la un moment dat, când nu eram foarte atent, reclama de la YouTube care s-a strecurat între două piese mi s-a părut o perfectă prelungire sonoră a muzicii, mai ales că algoritmul căutării YouTube a prins acolo cuvântul God și am primit, intercalate, între piesele următoare, alte trimiteri spre divin, inclusiv o reclamă la Terminator.
Dar, sigur, nu trebuie căutată multă coerență la cel care își spune singur „cel mai mare artist uman al tuturor timpurilor.” „I’m unquestionably, undoubtedly, the greatest human artist of all time,” spune Kanye West fără să clipească, într-un interviu de vineri. E bine măcar că a precizat „uman”.
Facebook Forum