Linkuri accesibilitate

Analiză | Cade sau nu guvernul Cîțu? Cum înfruntă PNL moțiunea de cenzură


Premierul Florin Cîțu are în față o zi decisivă pentru cariera sa politică, în funcție de rezultatul de la moțiunea de cenzură.

Guvernul condus de premierul Florin Cîțu se confruntă cu o moțiune de cenzură care a coalizat toate partidele din opoziție, indiferent de adversității, diferențe ideologice și de raportare la pandemie. Matematic vorbind, guvernul are șanse mici de supraviețuire.

PSD, AUR și USR PLUS au aproximativ 280 de voturi, iar pentru ca guvernul Cîțu să fie demis este nevoie de 234 de voturi. Deși PNL și Cîțu declară că „toate opțiunile sunt pe masă”, în realitate acestea sunt foarte puține, lucru pe care îl acceptă și liderii PNL chiar dacă cu jumătate de voce.

Guvernul cade. Cât poate ține mingea Iohannis

Cum toate partidele susținătoare ale moțiunii au anunțat că toți parlamentarii lor vor veni la vot, iar PNL nu a reușit să convingă aproape pe nimeni să trădeze, potrivit informațiilor Europa Liberă, moțiunea va trece.

Din acest moment, mingea se mută în terenul președintelui Iohannis, care, așa cum spune Constituția (art. 103, al. 1), trebuie să cheme partidele la consultări. E un punct- cheie: coaliția se poate reface. Sau nu.

1. Alt premier, USR PLUS și PNL se înțeleg. Guvernul trece

PNL, la înțelegere cu Iohannis, evident, poate propune un nume (circulă cel al ministrului Apărării Nicolae Ciucă) care să fie agreat împreună cu USR PLUS.

Lucrurile sunt însă complicate chiar de prezența lui Florin Cîțu în fruntea PNL, care, pe de o parte, poate determina partidul să îl propună tot pe el, iar pe de alta să rămână ferm în respingerea oricăror negocieri cu USR PLUS. Chiar luni Florin Cîțu a spus că exclude astfel de negocieri și că îi pare rău că nu a dat afară guvern din mai devreme miniștrii USR PLUS.

De altfel, însuși premierul Cîțu nu a exclus ca el să fie prima propunere a PNL, interpretând decizia Curții Constituționale de anul trecut în manieră proprie, în sensul că poate fi prima nominalizare chiar dacă a căzut prin moțiune.

Este vorba de decizia CCR din 24 februarie 2020, potrivit căreia un premier demis prin moțiune nu poate fi desemnat din nou („desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou guvern”).

Juriștii PNL nu îi împărtășesc însă părerea. Dar cel care are ultimul cuvânt este președintele Iohannis. Dacă acesta va propune o altă persoană și îi va cere lui Florin Cîțu să renunțe la adversitatea față de USR PLUS, situația se poate debloca.

Cu voturile USR PLUS guvernul poate trece, deoarece fosta majoritate PNL-UDMR – USR s-ar reface. Teoretic. Pentru că înainte e de presupus că vor fi negocieri dure atât pentru împărțirea posturilor de miniștri, cât și în ce privește agrearea reformelor ce trebuie făcute și a legilor ce ar urma să fie promovate. Este de presupus ca meciul să fie unul foarte dur și nu e clar cum se va finaliza, având în vedere ostilitatea dintre cele două partide și liderii lor.

2. USR și PNL nu se înțeleg. Viitorul guvern nu trece

Este improbabil ca președintele Iohannis să-l propună tot pe Florin Cîțu ținând cont de decizia CCR. Dar poate fi avansat un nume (Lucian Bode, de exemplu) care nu să fie agreat de USR. Așa cum este posibil ca negocierile să se blocheze la împărțirea posturilor de miniștri.

USR PLUS nu este dispus, din informațiile Europei Libere, să cedeze Transporturile (Cătălin Drulă) și nici Justiția (se pare că Stelian Ion nu mai este luat în calcul), dar ar putea ceda Sănătatea.

Ar mai putea ceda șefia Senatului, deținută în prezent de Anca Dragu, ca recompensă pentru Florin Cîțu.

În această situație, guvernul ar putea cădea în parlament, dacă PSD și AUR nu votează.

Pe de altă parte, în cazul în care nu există o înțelegere subterană între PSD, președintele Iohannis și Florin Cîțu, social- democrații ar putea ei sprijini un guvern cu alt premier, tocmai pentru a bloca o eventuală nominalizare, la a doua încercare, a lui Florin Cîțu.

3. Cîțu, nominalizat la a doua încercare. Guvern minoritar cu sprijin PSD

Dacă președintele nu dorește refacerea coaliției și readucerea USR PLUS la guvernare, după eșecul primei nominalizări îl va propune tot pe Florin Cîțu. Se pare că premierului i s-au dat asigurări în sensul acesta.

Este varianta în care este obligatorie susținerea PSD la vot pentru ca guvernul să treacă prin parlament, pentru că USR PLUS nu-i va acorda voturile.

Dacă există o înțelegere între PNL și președintele Iohannis în acest sens, guvernul poate trece de votul parlamentului. În această situație, lucrurile se îndreaptă spre un guvern minoritar PNL-UDMR cu susținere PSD.

Dacă însă o astfel de înțelegere nu există, s-ar putea ajunge în situația de a fi declanșate alegeri anticipate, pe care PSD și AUR au anunțat că le doresc. Dar și acest lucru rămâne tot la latitudinea președintelui, care nu este obligat de Constituție să dizolve parlamentul.

În ultimă instanță, mai toate scenariile privind soarta premierului Cîțu țin de voința președintelui.

Aritmetica parlamentară

  • PSD - 157 de parlamentari
  • PNL - 134 de parlamentari
  • USR - 80 de parlamentari
  • AUR - 43 de parlamentari
  • UDMR - 29 de parlamentari
  • Minorități - 18 parlamentari
  • Neafiliați - 5 parlamentari (un parlamentar dat afară din UDMR, 4 foști-AUR)
  • PSD - USR - AUR - 280 de parlamentari

XS
SM
MD
LG