Linkuri accesibilitate

Mugur Mihăescu spune că a turnat la Securitate pentru că a fost bătut și-i face securiști pe cei care au făcut dezvăluirea


Mugur Mihăescu, purtător de mesaj al conspiraționiștilor anti-carantină
Mugur Mihăescu, purtător de mesaj al conspiraționiștilor anti-carantină

Mugur Mihăescu, interpret al personajului „Garcea” de la grupul „Vacanța mare” și unul din liderii protestelor împotriva legii carantinei, a reacționat printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook după ce în presă au fost publicate note informative pe care acesta le dădea înainte de 1989 la Securitate.

Mihăescu a explicat că a fost ridicat de Securitate pe când avea 18 ani, după ce un coleg de armată l-a pârât pentru că purta o corespondență cu o fată din Franța. El a spus că a fost chemat de ofițerul de contrainformații și bătut până a făcut pe el, după care a fost pus să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea, dându-i-se de ales între a fi trimis la canalul Dunăre-Marea Neagră, într-un batalion disciplinar, cu amenințarea că nu va mai putea să-și termine facultatea, și a scrie note informative. După un an și jumătate a fost căutat acasă și dus la Securitate unde a mai fost bătut o dată și așa a început colaborarea propriu-zisă.

„În 1986, pe când îmi făceam stagiul militar la Ploiesti am fost pârât, nu turnat, pârât, de un coleg de-al meu de cameră, de 18 ani și el, ca și mine, că scriu scrisori de dragoste unei fete din Franța. În urma acestei pâri am fost chemat la domnul ofițer de contrainformații care m-a băgat într-o cămăruță și apoi m-a bătut până m-am c***t pe mine. După care mi-a spus domnul ofițer că facultatea mea s-a încheiat, că voi fi trimis la canal sau eventual într-un batalion disciplinar dacă nu semnez un angajament. Aveam 18 ani. L-am semnat, da. După un an jumate în care am crezut că m-au uitat, au venit acasă la mine, au venit, m-au luat si m-au dus la sediul Securității din Craiova, acolo unde tovarășul de acolo mi-a oferit o cafea si o țigară de Kent. Cu stânga mi-a întins bricheta și cu dreapta mi-a zburat capul. După care m-a bătut din nou, dar de data asta nu am mai făcut pe mine. Mi-a zis ‘scrie ce știi tu, ce-ți spunem noi, dar scrie’. Și uite așa, din cele 4-5-6 declarații pe care le-am dat până la Revoluție, acestea au fost metodele specifice de extragere a informaților de la acest turnător al Securității care se află acum în fața dumneavoastră. În 1989 când a început Revoluția primul meu gând a fost să mă duc să-l găsesc și să-l împușc pe ăla din Craiova. De nervi am descărcat un încărcător de AKM în clădire. Mă bucur că nu l-am împușcat că devenea erou al Revoluției,” a spus Mugur Mihăescu.

El spune că nu e prima oară când dă aceste explicații dar că reluarea acestei informații în spațiul public reprezintă dovada că trusturile de presă care au publicat-o sunt infiltrare de Securitate.

„Poate am greșit, poate eu nu am fost suficient de curajos atunci și atunci îmi cer scuze din nou în fața dumneavoastră, această jigodie, hoață, oltean, trădător și securist. Deci, scuzați-mă, am mai dat acest răspuns, vi-l repet, nu-l publicați. În schimb, vă mulțumesc din suflet că-i convingeți acum pe cei care mă ascultă să știe care trusturi de știri, cele care au publicat răspunsul sunt controlate sau infiltrate de dumneavoastră (de Securitate - n.r.). Și să știe care sunt valabilitatea și adevărul acelor știri. După părerea mea, zero.”

Mihăescu a mai explicat că nu mai este consilierul Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, de un an și că nu a ajuns în funcția respectivă propus de Firea ci de o asociație, pentru că era „mai vocal”, și asociația respectivă și-a imaginat că Firea va ține cont de el pentru că este „persoană publică”, dar, din păcate aceasta nu a ascultat de el și a vorbit cu ea „de zero ori”.

Cât privește prezența sa la protestele conspiraționiștilor care se adună de trei zile în Piața Victoriei, împotriva legii carantinei, Mihăescu spune că a protestat pentru crezurile sale, dar că nu este de acord cu cei care nu poartă mască, pentru că, indiferent cum e legea, aceasta trebuie respectată.

„Controlați încă o dată agențiile de știri care sunt controlate de securiști și nu mai credeți în ceea ce vă spun. Nu trebuie să mă credeți nici pe mine, a propos”, a încheiat Mihăescu.

Mugur Mihăescu „Garcea” a fost recrutat de Securitate în timpul Armatei, pentru a furniza informații despre colegii lui militari, potrivit CNSAS, scrie G4Media. Mihăescu, care a propovăduit „revoluția gândirii” la mitingul de duminică, a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 și a primit numele conspirativ „Mihai”.

La scurt timp de la recrutare, Mihăescu a început să scrie note despre colegii lui, despre prieteni sau despre persoane necunoscute cu care se împrietenea, obținea informații de la aceștia pe care apoi le transmitea Securității.

Principalele teme care apar în notele semnate de Mihăescu la Securitate sunt relațiile amoroase ale celor cu care discuta, valuta sau obiectele din străinătate pe care aceștia le aveau sau relațiile cu străinii pe care colegii sau prietenii lui le cultivau.

Toate angajamentele semnate de „Mihai” apar într-o adeverință Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) din 14 noiembrie 2013. Dosarul acestuia a fost studiat de CNSAS după ce Mihăescu și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5 la alegerile locale din 2012. În pofida notelor consemnate de CNSAS, instituția a considerat că lui Mugur Mihăescu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității.

XS
SM
MD
LG