Linkuri accesibilitate

NATO cere retragerea în totalitate a Rusiei din Ucraina


Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în portul Odesa, de la Marea Neagră
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în portul Odesa, de la Marea Neagră

NATO condamnă acţiunile agresive ale Rusiei în regiunea Mării Negre, a afirmat miercuri secretarul general Jens Stoltenberg, subliniind că statele NATO susţin suveranitatea Ucrainei şi cerând retragerea trupelor ruse, potrivit AFP.

Jens Stoltenberg şi ambasadorii din cadrul Consiliului Nord-Atlantic efectuează miercuri şi joi o vizită în Ucraina, în cadrul eforturilor Alianţei Nord-Atlantice de susţinere a acestei ţări. Vizita a început în Odesa, unde Jens Stoltenberg şi ambasadorii NATO au inspectat nave militare din România, Bulgaria, Italia şi Spania care efectuează misiuni de patrulare în Marea Neagră în cadrul măsurilor aplicate de Alianţa Nord-Atlantică pentru susţinerea partenerilor regionali.

După întrevederea cu vicepremierul ucrainean Dmitro Kuleba, Jens Stoltenberg a evidenţiat susţinerea concretă oferită de NATO Ucrainei. "Vă ajutăm cu aspectele privind comanda şi controlul, cu cele cibernetice, logistice şi vom vizita astăzi academia navală din Odesa în care aliaţii NATO furnizează susţinere în consolidarea şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei navale", a declarat Jens Stoltenberg, subliniiind că NATO condamnă acţiunile agresive ale Rusiei în regiunea Mării Negre.

Jens Stoltenberg a evidenţiat şi susţinerea pe care Alianţa Nord-Atlantică o acordă reformelor ambiţioase ale Ucrainei, inclusiv în domeniul apărării şi securităţii. Toţi aliaţii din cadrul NATO sunt uniţi în susţinerea suveranităţii Ucrainei şi integrităţii teritoriale a acestei ţări. „Vizita de astăzi transmite mesajul clar că NATO este solidară cu Ucraina", a subliniat Stoltenberg, conform site-ului NATO.

Secretarul general NATO a îndemnat Rusia să retragă în totalitate trupele de pe teritoriul Ucrainei. „Alianţa Nord-Atlantică a transmis foarte clar că Rusia are o responsabilitate particulară în aplicarea Acordului Minsk şi că trebuie să retragă toate trupele din estul Ucrainei şi să înceteze destabilizarea", a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG