NATO a confirmat că Rusia a plănuit să-l ucidă pe Armin Papperger, directorul executiv al companiei germane de armament Rheinmetall, o figură cheie în industria mondială de apărare, scrie Politico.
Complotul, care a fost dejucat de serviciile de informații ale Statelor Unite și ale Germaniei, a făcut parte dintr-o serie de planuri rusești de asasinare a liderilor industriei de apărare din întreaga Europă, spune secretarul general adjunct adjunct al NATO pentru inovare, hibrid și cibernetic, James Appathurai.
Este pentru prima dată când un oficial NATO, german sau american de rang înalt, confirmă că a existat un complot de ucidere a lui Papperger, despre care s-a scris în presa din toată lumea anul trecut.
„Am văzut incidente de sabotaj care au avut loc în țările NATO în ultimii doi ani, și mă refer la deraiere de trenuri, acte de incendiere, atacuri asupra proprietății politicienilor, comploturi de asasinare a liderilor industriei, cum ar fi șeful Rheinmetall, dar au existat și alte comploturi”, a declarat Appathurai, marți dimineață, la o reuniune a comisiei Parlamentului European privind războiul hibrid.
Rusia a recrutat oameni pe internet prin intermediul grupărilor de crimă organizată, tineri necunoscuți sau migranți, cu care să poată comite asemenea atacuri, spune Appathurai.
„În general, sunt făcute grosolan, dar sunt făcute cu un scop: ca să creeze neliniște, pentru a submina sprijinul pentru Ucraina”, a adăugat oficialul NATO.
Aliații occidentali au sprijinit Ucraina cu arme de ani de zile pentru ca aceasta să reziste în fața unui invadator cu mult mai puternic sub conducerea președintelui rus Vladimir Putin.
Appathurai le-a spus membrilor Parlamentului European că doctrina strategică a Rusiei este de a obține victoria prin victorie politică, „folosind orice instrumente”, inclusiv deteriorarea infrastructurii sau ingerința politică.
Appathurai a spus că Europa trebuie să se elibereze de sindromul „broaștei fierte”, reluând astfel teza lansată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a spus într-un discurs în decembrie anul trecut că este timpul să trecem la o „mentalitate de război”.
Sindromul broaștei fierte se referă la capacitatea omului de a accepta un mediu toxic, distructiv, prin administrarea treptată a abuzului care, în final, îi va fi fatal.
„Secretarul general a spus în primul său discurs că avem nevoie de o mentalitate de război, inclusiv pentru că există o campanie continuă și în creștere de destabilizare împotriva tuturor țărilor noastre. Până la sabotaj inclusiv”, a declarat Appathurai pentru Politico după audierea sa.