Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că Alianța Nord-Atlantică ia în serios riscurile de securitate pe care le implică intrarea în funcțiune a tehnologiei 5G.
Stoltenberg a declarat că aliații iau în calcul o eventuală reacție la îngrijorările de securitate legate de firma chineză de telecomunicații Huawei. Stoltenberg a declarat că unii din cei 29 de membri NATO au suspiciuni față de Huawei, într-o vreme când se pregătesc să investească în infrastructura de comunicații 5G și că discuțiile pe această temă în cadrul alianței vor continua.
Statele Unite insistă asupra partenerilor europeni să evite cel mai mare producător de tehnologie pentru rețele din lume, sugerând că firma este prea apropiată de guvernul Chinei comuniste, ceea ce ar comporta riscuri de securitate. Huawei neagă că ar putea facilita spionajul chinezesc și că ar fi condus din umbră de Partidul Comunist.
SUA şi alte câteva state occidentale au exclus Huawei de la licitaţiile pentru instalarea de reţele ultrarapide 5G. Cancelarul german Angela Merkel a anunţat intenţia Berlinului de a se consulta cu Washingtonul în legătură cu folosirea tehnologiei Huawei.
Cotidianul Wall Street Journal a scris că ambasadorul american a avertizat Germania că SUA şi-ar putea diminua schimburile de informaţii, inclusiv intelligence, în cazul în care tehnologia Huawei va fi integrată în infrastructura de telecomunicaţii 5G din această ţară.
Totuşi, şi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul american Curtis Scaparrotti, citat de AFP, a avertizat că forţele NATO vor înceta să mai comunice cu partenerii lor germani dacă Berlinul va colabora cu grupul chinez Huawei pentru infrastructura sa de 5G. "Ne este teamă că structura lor de comunicaţii va fi compromisă, mai ales cu sistemul 5G, a cărui lăţime de bandă este ultra largă, iar capacitatea de extragere a datelor este incredibilă", a declarat şeful forţelor NATO în faţa unei comisii parlamentare a Congresului SUA.
SRI avertizează că tehnologia 5G crește riscul atacurilor cibernetice
Cea de-a 5-a generaţie de viteză de transfer în mediul Internet pe telefonia mobilă se va extinde la nivel mondial şi va determina creşterea vitezei de download de 6 ori, existând riscul de creştere a numărului de atacuri de tip DDoS, întrucât 5G va permite interconectarea unei largi game de dispozitive, conform Buletinului Cyberint, publicat de SRI.
Autorii raportului semnalează că, în prezent, se dovedesc de real interes pentru atacatori tehnologiile de tip artificial intelligence şi machine learning, prin utilizarea cărora pot fi generate instrumente necesare desfăşurării unui atac cibernetic, precum aplicaţii malware complexe de tip chatbot (softuri automatizate sau semi-automatizate pentru a interacţiona cu potenţiale victime).
De asemenea, potrivit buletinului, citat de Agerpres, actori cibernetici cu motivaţie strategică sau financiară pot beneficia de uşurinţa compromiterii unor dispozitive IoT (tehnologia care permite acționarea prin telefonul mobil a aparaturii electrocasnice).
"În contextul creşterii alarmante a numărului de dispozitive de tip IoT, respectiv al canalizării atenţiei pe furnizarea de produse avansate tehnologic la preţuri accesibile, estimăm că anul 2019 va declanşa o schimbare a modului de gândire a producătorilor care vor acorda o atenţie sporită măsurilor de securizare a dispozitivelor încă din procesul de fabricare (Security-bydesign)", menţionează autorii raportului.
Aceştia mai subliniază că mediul Cloud Computing-ul este dinamic şi necesită actualizări periodice ale arhitecturii de securitate pentru a proteja sistemul împotriva celor mai noi ameninţări cibernetice.