Linkuri accesibilitate

Marea Britanie și Danemarca au interceptat bombardiere rusești. Rusia spune că a interceptat un avion norvegian


Imagine de arhivă cu un avion multi-rol Typhoon, care aparține forțelor aeriene britanice.
Imagine de arhivă cu un avion multi-rol Typhoon, care aparține forțelor aeriene britanice.

Marea Britanie și Danemarca au interceptat luni bombardiere rusești, în două evenimente separate. La rândul său, Rusia a anunțat că a interceptat un avion care aparține Norvegiei.

Avioane de vânătoare Typhoon au fost ridicate de la sol pentru a intercepta două bombardiere rusești care zburau la nord de Insulele Shetland, a anunțat luni Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat.

Ministerul a precizat că avioanele au monitorizat două bombardiere rusești Tu-142 de patrulare maritimă cu rază lungă de acțiune „în zona de poliție aeriană nordică a NATO”.

Acestea zburau în apropierea Insulelor Shetland din Marea Nordului, aflate la circa 170 de kilometri de țărmul Scoției.

Avioanele au decolat de pe un aerodrom militar din Moray, în nord-estul Scoției, și erau pregătite „să contracareze orice potențială amenințare la adresa teritoriului britanic”, a declarat ministrul Forțelor Armate, James Heappey, conform AFP.

Avioanele Typhoon s-au întors între timp la baza lor, potrivit ministerului.

Bombardiere rusești interceptate de Danemarca

Incidentele în care au fost implicate avioane rusești și occidentale s-au înmulțit în ultimele luni, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina.

De altfel, forțele aeriene daneze au anunțat luni că au interceptat două bombardiere rusești deasupra Mării Nordului și care se îndreptau spre spațiul aerian olandez, conform Reuters.

Forțele aeriene regale olandeze au comunicat anterior că avioanele rusești s-ar fi aflat în spațiul aerian al Danemarcei, informație negată de autoritățile din această țară.

Ministerul apărării din Olanda a precizat că aeronavele rusești au fost identificate în timp ce zburau spre zona pe care o monitorizează pentru alianța militară NATO și că bombardierele s-au întors din drum înainte de a fi interceptate de către avioanele sale.

Rusia spune că a interceptat un avion norvegian

La rândul său, Rusia a anunțat luni că a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru „a preveni o încălcare” a frontierei sale de către un avion militar norvegian de patrulare P-8A Poseidon, deasupra Mării Barents.

„În timp ce avionul de vânătoare rusesc se apropia, avionul militar străin a făcut o întoarcere în U, îndepărtându-se de granițele Federației Ruse. Nu a existat nicio încălcare a frontierei”, a precizat Ministerul rus al Apărării, conform AFP.

Norvegia, țară membră a NATO, are o frontieră terestră cu Rusia, precum și o frontieră maritimă în Marea Barents.

Locotenent-colonelul Reidar Flasnes a confirmat că un avion aparținând Norvegiei „a fost identificat” de un avion rusesc în spațiul aerian internațional deasupra Mării Barents. „Nu a fost nimic special în legătură cu acest zbor”, a mai spus acesta.

Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG