Linkuri accesibilitate

NATO supraveghează cerul Republicii Moldova în ziua în care liderii Europei se adună la Bulboaca


Castelul Mimi, Republica Moldova, locul unde, pe 1 iunie 2023, liderii europeni discută cele mai importante subiecte din regiune.
Castelul Mimi, Republica Moldova, locul unde, pe 1 iunie 2023, liderii europeni discută cele mai importante subiecte din regiune.

NATO monitorizează spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce peste 40 de lideri europeni participă la un summit aproape de granițele Ucrainei, prin care arată sprijinul pentru ambele țări, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, relatează Reuters.

Adunarea celor 27 de state membre ale UE și a altor 20 de țări europene la Castelul Mimi, aflat în zona viticolă a Moldovei, la doar 20 km de teritoriul ucrainean, reprezintă o provocare de securitate și organizare pentru o țară cu 2,5 milioane de oameni, aflată între Ucraina și România, stat membru NATO.

Avioanele de supraveghere NATO, Airborne Warning and Control Systems (AWACS), vor supraveghea cerul deasupra locului summit-ului până vineri, a anunțat Alianța într-un comunicat.

Resturi de rachete din război au fost găsite în Moldova de mai multe ori de când Rusia a invadat Ucraina, acum 15 luni.

„AWACS NATO poate detecta aeronave, rachete și drone la sute de kilometri distanță, ceea ce face să aibă o capacitate importantă de avertizare din timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

În vreme ce Kievul se pregătește pentru o contraofensivă, folosind arme occidentale recent achiziționate pentru a încerca să alunge ocupanții ruși, o mare parte din atenția summitului se va concentra pe Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la summit.

„Prezența acestor lideri în țara noastră este un mesaj clar că Moldova nu este singură și nici vecina noastră, Ucraina, care de un an și trei luni rezistă în fața invaziei barbare a Rusiei”, a declarat președintele Maia Sandu care se afla alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în fața reporterilor.

Uniunea Europeană intenționează, de asemenea, să folosească summitul pentru a aborda tensiunile din nordul Kosovo, dintre majoritatea etnică albaneză aflată la guvernare și minoritatea sârbilor, care s-au transformat în violențe, în ultimele zile, ceea ce a determinat NATO să desfășoare în zonă încă 700 de trupe de menținere a păcii.

Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, aflat în Slovacia, a declarat că l-a îndemnat, miercuri, pe prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, să-și joace rolul în dezamorsarea crizei și speră să transmită același mesaj președintelui sârb, Aleksandar Vucic, pe care-l va întâlni la summitul din Moldova.

„Trebuie să detensionăm. Trebuie să dezamorsăm”, a spus Borrell reporterilor, la Chișinău, miercuri seară.

„Am mers prea departe și nivelurile de violență la care am asistat la începutul acestei săptămâni trebuie să înceteze imediat. În caz contrar, situația poate deveni foarte periculoasă.”

Summitul va aborda, de asemenea, o serie de aspecte strategice, de la energie la securitate cibernetică și migrație. De asemenea, oferă o oportunitate de a aborda alte tensiuni din Europa, inclusiv dintre Azerbaidjan și Armenia, ai căror lideri vor purta discuții cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și oficiali UE.

Moldova, la fel ca Ucraina, a solicitat aderarea la UE anul trecut, la scurt timp după invazia rusă, iar Chișinăul intenționează să folosească summitul pentru a prezenta reformele și a convinge liderii să deschidă discuțiile de aderare cât mai curând posibil.

Republica Moldova a primit mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară, iar prețurile alimentelor și energiei au crescut ca urmare a conflictului.

Guvernul de la Chișinău a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze țara preponderent vorbitoare de limbă română prin influența sa asupra mișcării separatiste din regiunea separatistă Transnistria, preponderent vorbitoare de rusă.

Reportaj de John Irish, Andrew Gray și Alexander Tanas; scris de John Irish; editat de Mark Heinrich - preluare Reuters.
XS
SM
MD
LG