Navalnîi, care a intrat în greva foamei pe 31 martie, a confirmat într-o postare făcută vineri pe Instagram, că sănătatea sa este în pericol și a cerut să fie examinat de medicii săi pentru dureri acute în spate și picioare.
El a fost între timp mutat din închisoarea în care își execută pedeapsa la un spital-penitenciar din apropiere, weekend-ul trecut, după ce Anastasia Vasilieva, medicul personal al lui Navalnîi și șeful sindicatului Alianței medicilor din Rusia, alături de alți trei medici, printre care și un cardiolog, au transmis Serviciului Penitenciar Federal al Rusiei că starea sa s-a deteriorat grav în ultima perioadă și că ar putea suferi un stop cardiac „în orice moment”.
Tot ei au fost cei care, în urmă cu o zi, pe 22 aprilie, l-au îndemnat pe Navalnîi să pună capăt grevei foamei, spunând că, dacă va continua nu vor mai avea ce pacient să trateze.
„Medicii, în care am încredere deplină, au emis ieri o declarație în care au spus că am realizat destul pentru a opri greva foamei”, a spus el în postare pe Instagram, referindu-se la o declarație publicată pe site-ul Mediazona pe 22 aprilie de medicii săi.
Navalnîi, 44 de ani, a spus că a fost examinat de două ori de „medicii civili” și că va dura 24 de zile pentru a reveni treptat la o rutină alimentară normală.
"Îmi pierd sensibilitatea în anumite părți ale brațelor și picioarelor și vreau să înțeleg care e cauza și cum să o tratez", a spus Navalnîi.
Decizia lui Navalnîi a fost luată la două zile după ce mii de ruși din toată țara s-au alăturat protestelor organizate de liderii fundației sale anticorupție, care s-au temut că lipsa unui tratament medical i-ar putea fi fatală liderului lor.
OVD-Info, care monitorizează reținerea protestatarilor politici și a activiștilor, a anunțat că au fost făcute peste 1.900 de rețineri în toată țara, într-o acțiune descrisă de Amnesty International ca „represiune șocantă a libertăților de bază.”
Poliția a reținut cel puțin 10 jurnaliști, punând presiune asupra altora care au relatat de la proteste, potrivit organizațiilor de protecție a libertății presei.
Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie, la revenirea din Germania, unde s-a tratat după ce a fost otrăvit în vara anului trecut cu Noviciok, o neurotoxină folosită de serviciile secrete sovietice în perioada Războiului Rece.
El a spus permanent că otrăvirea sa a fost comandată direct de președintele rus, Vladimir Putin. Kremlinul a negat orice rol în otrăvire.
În februarie, un tribunal de la Moscova a decis că, în timp ce se afla în Germania, Navalnîi a încălcat termenii eliberării condiționat, dintr-un caz mai vechi de așa-zisă delapidare în care a fost condamnat cu suspendare, dosar despre care a spus mereu că a fost instrumentat politic.
Pedeapsa suspendată de 3 ani și jumătate a fost convertită în doi ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru că restul de pedeapsă fusese deja executată.
Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni Rusiei în urma condamnării lui Navalnîi și pentru reprimarea violentă a manifestațiilor de susținere a sa.