Într-un lung șir de postări pe Twitter pe 2 martie, principala figură opozantă a Kremlinului l-a criticat pe președintele Vladimir Putin, numindu-l un „țar evident nebun” pentru că a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Navalnîi le-a amintit în același timp rușilor de politica din perioada sovietică, cunoscută ca „lupta pentru pace”.
„Să nu devenim o țară de oameni tăcuți și înspăimântați, de lași care se prefac că nu observă războiul agresiv declanșat de țarul nostru evident nebun împotriva Ucrainei”, a scris Navalîi. „Putin nu este Rusia”, a continuat acesta în postarea citată de Europa Liberă.
În paralel, soția lui Alexei Navalnîi, Yulia Navalnaya a postat o fotografie pe Instagram alături de fiul acestora și un mesaj simplu pe o foaie: „Nu războiului! Putin nu este Rusia”.
Navalnîi, cunoscut drept cel mai vocal critic al lui Putin, a fost trimis la închisoare în 2021 la întoarcerea sa din Germania în Rusia, unde se recupera după o încercare eșuată de otrăvire în timpul unei călătorii în Siberia. Laboratoarele au stabilit ulterior că agentul toxic folosit în otrăvirea sa a fost „Novichok”, un agent nervos produs în trecut de autoritățile sovietice.
Liderii din Occident susțin că guvernul rus se face responsabil de otrăvirea lui Navalnîi, iar opozantul rus l-a învinuit direct pe Putin pentru atentatul asupra vieții sale, o afirmație pe care Kremlinul a negat-o în mod repetat.
Mai multe proteste au avut loc în Sankt Petersburg și Moscova, dar și în alte orașe din Rusia de la începutul invaziei, pe 24 februarie. De fiecare dată, poliția a facut sute de arestări.
Potrivit OVD-Info, o organizație nonprofit ce monitorizează arestările poliției la nivel național, 6.835 de persoane au fost reținute până acum pentru participarea la proteste împotriva războiului în Rusia.
„Trebuie, strângând din dinți și depășind frica, să ieșim și să cerem încetarea războiului... Fiecare arestat trebuie să fie înlocuit cu doi nou-veniți (la proteste, n.r.). Dacă, pentru a opri războiul, trebuie să umplem închisorile și orezul, mașini ale poliției cu arestați, vom umple închisorile și mașinile de poliție cu noi înșine”, a scris Navalny.
„Totul are un preț și acum, în primăvara lui 2022, trebuie să plătim acest preț. Nimeni altcineva. Haideți să nu fim 'împotriva războiului'. Haideți să luptăm împotriva războiului”, a adăugat acesta.