Linkuri accesibilitate

Negocieri în pandemie. Lista țărilor pentru care UE își deschide granițele


Țări precum SUA, Rusia sau Republica Moldova mai au de așteptat până când cetățenii de acolo vor putea intra liber în UE.

Deschiderea granițelor Uniunii Europene de la 1 iulie, pentru țări terțe, din care cetățenii să poată veni fără a intra direct în carantină, este subiect de negocieri dure la Bruxelles. Diplomații au căzut de acord asupra unei prime liste de țări, din care SUA, Rusia sau Republica Moldova lipsesc, din cauza focarelor de coronavirus de acolo.

Țările UE au ajuns la un fragil acord de principiu, asupra țărilor din afara Uniunii, pentru care să își deschidă granițele în plină pandemie de coronavirus, de la 1 iulie, însă lista trebuie validată acum și de guvernele naționale ale fiecărui stat, iar ea se mai poate schimba. Deschiderea granițelor pentru aceste țări nu este obligatorie, ci vine ca o recomandare din partea UE pentru statele membre.

Lista propusă conține 14 țări non-UE, din care să se poată veni fără a intra automat în carantină: Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia și Uruguay.

SUA, Rusia, Brazilia sau Republica Moldova lipsesc de pe această listă și deci vor mai avea de așteptat, până când cetățenii de acolo vor putea reintra liber în UE. Situația focarelor de coronavirus de acolo este încă gravă, SUA fiind cel mai afectat stat, în prezent.

China a primit un statut special pe listă, în sensul că UE ar putea permite intrarea persoanelor care vin de acolo, doar dacă și China aprobă un statut reciproc pentru cei care vin din UE.


Circulația din aceste țări către UE nu este total închisă nici acum, însă fiecare țară are propriile reguli de carantină și prevenire a răspândirii coronavirusului.

Criteriile care au stat la baza includerii țărilor pe listă au inclus numărul cazurilor de Covid-19 și strategia țării respective de a combate răspândirea coronavirusului. Un criteriu a fost, conform AFP, ca o țară non-UE care să primească undă verde să aibă 16 sau mai puține cazuri de Covid-9 la suta de mii de locuitori, în ultimele două săptămâni.

Mai multe țări UE au însă obiecții și chiar propriile reguli pentru cetățeni care vin chiar din interiorul UE, arată Reuters. De exemplu Grecia le face obligatoriu test de Covid-19 celor care vin din Franța, Italia, Olanda și Spania.

Cehia nu permite deocamdată accesul turiștilor din Portugalia, Suedia și o parte din Polonia.

România își actualizează săptămânal lista cu țări dinspre care accesul în țară este liber, fără ca oamenii care vin de acolo să mai intre în carantină. În fiecare luni, lista este publicată actualizat pe pagina de internet a Institutului Național de Sănătate Publică.

În prezent, accesul este liber în România, fără a mai intra automat în carantină, pentru cetățenii care nu prezintă simptome de Covid-19 și care vin în țară din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța (teritoriul continental), Germania (cu excepția landului Kreis Gutersloh), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

La rândul lor, românii pot călători liber către unele destinații favorite de vacanță precum Bulgaria, Grecia sau Croația, precum și țări ca Germania, Franța, Olanda, Italia, Spania.

Facebook Forum

În cât timp parcurg pompierii 200 de metri din cauza mașinilor parcate ilegal
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:20 0:00
XS
SM
MD
LG