Negociatorii ucraineni și ruși au descris discuțiile de pace de la Geneva drept „dificile” și „o muncă complexă”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a spus lucrurilor pe nume: „rahat istoric”.
Președintele ucrainean și-a postat opinia în dimineața de după încheierea, oarecum abruptă, a celor două zile de negocieri, pe 18 februarie.
Existau deja așteptări scăzute ca reuniunea mediată de SUA – a treia astfel de întâlnire din ultima lună – să producă un progres care să oprească conflictul care împlinește patru ani săptămâna viitoare.
Dar reacția nediplomatică a lui Zelenski evidențiază un motiv major pentru care discuțiile nu au reușit acest lucru și scoate în evidență unul dintre principalele motive pentru care Kremlinul a decis să meargă la război încă de la început.
Omul aflat în centrul situației este un istoric și fost ministru al culturii care s-a întâmplat să fie și șeful delegației ruse la Geneva: Vladimir Medinski.
Autor de bestseller (și presupus plagiator)
Student la limba engleză și jurnalism la prestigiosul Institut de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova, Medinski, născut în Ucraina, a lucrat ulterior la biroul de presă al Ambasadei Rusiei la Washington în perioada prăbușirii Uniunii Sovietice.
După revenirea la Moscova, s-a alăturat unei firme de relații publice, iar ulterior a devenit purtător de cuvânt al Poliției Fiscale. A câștigat un loc în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului Rusiei, în 2003.
În timpul mandatului de patru ani al lui Dmitri Medvedev ca președinte, Medinski a fost numit în Comisia Prezidențială Împotriva Falsificării Istoriei.
Pentru președintele Vladimir Putin, care de ani de zile s-a plâns de ceea ce el a susținut că este o denaturare grosolană a istoriei sovietice și ruse în Occident, Medinski a fost un spirit înrudit.
Medinski a atras atenția și notorietatea prin faptul că a scris o serie de cărți de istorie non-ficțiune devenite bestselleruri, a căror bază factuală a fost pusă sub semnul întrebării de istorici mai consacrați.
Printre declarațiile sale mai surprinzătoare:
- Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939, care a împărțit Polonia între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, „merită un monument”;
- Antisemitismul în Rusia țaristă a fost „mult exagerat”;
- Uniunea Sovietică nu a ocupat niciodată statele baltice, ci doar „le-a încorporat”.
În 2012, când cartea sa de debut în istorie, Zidul (The Wall), a fost publicată și a primit recenzii devastatoare, Putin l-a numit ministru al culturii.
În 2016, un grup de academicieni ruși s-a plâns că teza sa de doctorat era un „pamflet propagandistic”. Alții l-au acuzat de plagiat direct.
După ce a părăsit Ministerul Culturii în 2020, Medinski s-a alăturat administrației Kremlinului, unde a supravegheat un efort de rescriere a manualelor de istorie folosite de milioane de elevi ruși.
Publicate în 2023, noile manuale, au susținut criticii, au semnalat o revenire la practicile de tip sovietic de îndoctrinare ideologică îndreptate către elevii care se confruntă cu posibilitatea viitoare a serviciului militar.
În volumul final, cartea include o justificare pentru invazia rusă în Ucraina: „Occidentul a devenit fixat pe destabilizarea situației din interiorul Rusiei. Scopul nici măcar nu a fost ascuns: să dezmembreze Rusia și să obțină controlul asupra resurselor sale.”
Războinic cultural
Poziția lui Medinski l-a plasat și în fruntea războaielor culturale din Rusia, pe măsură ce Putin a adoptat politici care marginalizează persoanele LGBTQ și promovează așa-numitele valori tradiționale susținute de Biserica Ortodoxă Rusă și de parlamentari conservatori.
În 2017, a intrat în conflict cu unul dintre cei mai cunoscuți regizori de film și teatru din țară în legătură cu un balet bazat pe viața celebrului dansator sovietic Rudolf Nureiev, care era homosexual declarat.
În anul precedent, într-un interviu acordat unui site de știri rusesc, Medinski a sugerat că serviciul american de streaming video Netflix este un instrument al guvernului SUA pentru controlul mental.
La o dezbatere din 2018 la Clubul de Discuții Valdai – o reuniune organizată de Kremlin, doar pe bază de invitație, a experților ruși și străini – Medinski a susținut că rapul și hip-hop-ul sunt forme de artă în mod unic rusești.
(Medinski a afirmat că scriitorul rus Vladimir Maiakovski, a cărui poezie avangardistă era favorită printre noii lideri bolșevici după revoluția din 1917, a fost de fapt primul rapper.)
Negociator de pace
În iulie 2021, cu aproximativ șapte luni înainte de invazia Ucrainei, Kremlinul a publicat un eseu de 5.000 de cuvinte sub numele lui Putin, intitulat Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor. Eseul a fost văzut ca o exprimare fără rezerve a revizionismului istoric resentimentar al lui Putin și a susținut, în esență, că Ucraina este un stat artificial.
Nu este clar în ce măsură Medinski a fost implicat, dar observatorii apropiați ai Kremlinului cred că el a avut un rol esențial în redactarea acestuia.
În săptămânile de după invazie, Rusia și Ucraina s-au întâlnit la Istanbul, pe fondul unor eforturi de a ajunge la un armistițiu și de a opri ofensiva rusă.
Eforturile nu au dus nicăieri, în parte din cauza cererilor Rusiei care solicita, în esență, ca Ucraina să renunțe la suveranitatea sa.
Medinski a făcut parte din acele negocieri.
Anul trecut, președintele SUA Donald Trump a dat un nou impuls pentru rezolvarea conflictului, iar negociatorii ucraineni și ruși au început din nou să se întâlnească. Medinski a fost din nou șeful delegației.
La începutul acestui an, din nou cu implicarea activă a emisarilor Casei Albe, cele două părți au început o nouă rundă de discuții.
Delegația Rusiei a fost inițial condusă de directorul agenției ruse de informații militare cunoscută sub numele de GRU. Delegația Kievului, care l-a inclus pe fostul șef al propriei agenții de informații militare a Ucrainei, Kirilo Budanov, a părut să salute efortul, considerându-l tehnic și detaliat.
„Putem vedea o schimbare calitativă în componență”, a spus ministrul de externe Andri Sîbiha. „Sunt oameni diferiți și nu au mai existat prelegeri pseudo-istorice.”
În zilele dinaintea datei de 17 februarie, însă, Kremlinul a anunțat că Medinski va reveni ca șef al echipei Moscovei.
Pentru experții veterani în Rusia, acesta a fost un semn că „cererile politice” au revenit pe masă pentru Moscova și un semn că discuțiile de la Geneva ar putea merge prost.
La rândul său, Budanov a emis un semnal voal înaintea discuțiilor, spunând: „Vom discuta lecțiile istoriei noastre cu colegii noștri.”
Discuții viitoare
Expresia prozaică a lui Zelenski – „rahat istoric” – a fost văzut ca o recunoaștere că discuțiile de la Geneva au inclus probabil un fel de dispută privind evenimente istorice.
El și-a însoțit postarea pe rețelele sociale cu o înțepătură la adresa lui Putin, afirmând că știe mai multe despre Rusia decât știe Putin despre Ucraina.
În acest moment nu e clar când vor avea loc noi discuții și în ce circumstanțe – sau dacă Medinski va reveni la masa negocierilor.
„Rolul lui Medinski este același ca înainte: să pretindă că negocierile sunt în curs, să prezinte cereri și condiții imposibil de implementat și inacceptabile pentru Ucraina, demonstrând astfel «intransigența părții ucrainene»”, a declarat fostul diplomat rus la Națiunile Unite Boris Bondarev.
„Nu este nimic nou aici”, a spus Bodarev pentru Current Time, care a demisionat din funcția de diplomat rus la Națiunile Unite în semn de protest față de război.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.