Linkuri accesibilitate

Nelu Tătaru: Asimptomaticii nu mai vor să meargă acasă. Suntem tot în primul val


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a explicat miercuri seară, în termeni plastici, în ce stadiu al evoluției epidemiei se află România.

„Noi suntem într-un platou, într-un platou din ăla dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val. Este o lună grea luna septembrie, prin precauţiile pe care trebuie să le asumăm şi să le respectăm toţi. Am avut un 1 septembrie cu reluarea activităţii în restaurante, cu reluarea activităţilor în teatre şi cinematografe, cu reîntoarcerea populaţiei din concedii şi aglomerarea transportului în comun. Va urma 14 septembrie cu deschiderea şcolilor, iar, la fel, o supraaglomerare a transportului în comun, o lună de campanie electorală, alegeri pe 27. Sunt nişte reluări de activităţi pe care le-am preconizat în contextul respectării unor norme", a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a spus că România s-ar putea menține în același platou epidemiologic dacă regulile vor fi respectate.

„În măsura în care se vor respecta, vom putea să gestionăm o creştere relativ mică a numărului de cazuri, rămânând în acelaşi platou. În condiţiile în care nu le respectăm, putem transforma acest platou într-o pantă ascendentă", a spus Tătaru.

Întrebat dacă are emoţii legate de începerea şcolii, acesta a declarat că are precauţii.

„Am precauţii, ceea ce ar trebui să avem toţi dintre noi. Precauţii care să trebuie să meargă la un efort comun, la un parteneriat atât noi, ca şi Minister al Sănătăţii, guvern, precum şi părinţi, copii, profesori", a mai afirmat Nelu Tătaru.

El a făcut o observație referitoare la comportamentul asimptomaticilor. Dacă până acum aceștia cereau cu insistență acasă, acum nu mai vor să plece, ca să nu-și expună familiile riscului îmbolnăvirii.

„Dacă vă amintiţi, în prima fază sau în prima parte a acestui val pandemic se discuta foarte mult de un curent al asimptomaticului. Toată lumea era pe asimptomatic, îl foloseau şi în scop electoral la un moment dat. Acel asimptomatic pe care toată lumea îl cerea acasă, în acest moment puteţi vedea că în unităţile spitaliceşti nu pleacă acasă, nu mai vrea să meargă acasă, protejându-şi familia şi observând că un incipient de asimptomatic poate deveni un simptomatic şi revenirea lui în spital poate fi tardivă, au fost şi decese", a mai spus ministrul.

XS
SM
MD
LG