România a înregistrat miercuri un record negativ de cazuri zilnice de coronavirus -1713, dar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, arăta că este o lună în care vom avea fluctuații mai ales pe fondul luării celor mai multe măsuri de relaxare de la debutul pandemiei.
„Am avut zile cu 692 de cazuri, sunt zile cu 1.111 cazuri, astăzi este ziua cu 1,713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creştere a numărului de cazuri în contextul evaluării mai multor teste, dar şi în contextul evaluării mai multor focare din cadrul anchetelor epidemiologice. Nu reuşim să evaluăm zilnic, dar evaluăm la 7 zile, evaluăm la 14 zile", a declarat Nelu Tătaru, miercuri seară, la Digi24.
El a arătat că ar putea avea loc o creștere a numărului de cazuri pe fondul relaxării măsurilor, mai ales dacă nu sunt respectate măsurile.
„După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuaţie a numărului de cazuri şi după numărul de teste, dar e şi luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi - normalitate, incluzând aici reînceperea anului şcolar, lună de campanie electorală, reînceperea activităţii în restaurante, cinematografe, teatre, revenirea populaţiei din concedii, aglomerarea transportului în comun şi alegerile de la sfârşitul lunii. În această perioadă, s-a observat un transport în comun destul de aglomerat în care trebuie poate încă o dată menţionat că trebuie respectate nişte reguli. Ştiu că suntem grăbiţi, că am început activităţile economice, am început şcoala, dar precauţiile trebuie să fie maxime. Estimăm o creştere a numărului de cazuri, rămâne să reevaluăm şi zilele următoare”, a arătat oficialul.
Ministrul Sănătăţii este de părere că „este prematur să vorbim de deschiderea şcolii ca şi număr crescut de cazuri”, dar a adăugat că o evaluare va fi făcută la începutul lunii octombrie.
Ministrul a mai adăugat că sunt focare în instituţii pentru persoane vârstnice, dar şi în spitale.
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în România a ajuns la 107.011, dintre care 4.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.