Linkuri accesibilitate

Ministrul ucrainean al Agriculturii și-a dat demisia


Nicola Solski
Nicola Solski

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Nicola Solski, și-a trimis demisia către Rada ucraineană.

Rada Supremă a Ucrainei a primit o declarație de la Nicola Solski în care-și anunță demisia din funcția de ministru al Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei.

Cererea va fi examinată la una dintre cele mai apropiate ședințe plenare.

Procurorii ucraineni anticorupție au anunțat marți că îl suspectează pe ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, de fapte de corupție. El e acuzat că ar fi condus o schemă de achiziționare ilegală de terenuri aflate în proprietatea statului.

Ministrul Mikola Solski ar fi condus, între 2017 și 2021, un grup de persoane care ar fi achiziționat ilegal terenuri publice în valoare de circa șapte milioane de dolari, potrivit unui comunicat al Biroului Național Anticorupție (NABU) de la Kiev, publicat pe 23 aprilie

În plus, el ar fi încercat ulterior să preia și alte terenuri agricole aflate în proprietatea statului, în valoare de 190 de milioane de hrivne (aproape cinci milioane de dolari), dar a eșuat după intervenția procurorilor, scrie presa ucraineană.

Deși comunicatul nu a indicat expres numele ministrului, procurorii au menționat că este vorba de un fost președinte al comisiei pentru agricultură a Radei Supreme, funcție deținută anterior de Mikola Solski, notează AFP.

Reuters scrie că Solski este primul ministru din guvernul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski care a primit statutul de suspect într-un caz de corupție. Anunțul vine în condițiile unei iminente remanieri guvernamentale la Kiev.

Procurorii ucraineni au precizat că l-au informat pe Solski despre statutul pe care îl deține în anchetă. Atât Ministerul Agriculturii, cât și ministrul au refuzat să comenteze informația.

Procurorii susțin că Solski și complicii săi au preluat terenurile prin distrugerea documentelor care indicau că două companii deținute de stat au dreptul de a le utiliza.

Ulterior, ei ar fi convins funcționari publici să transfere acest drept pe numele membrilor organizației, ca parte a unei scheme guvernamentale pentru utilizarea terenurilor agricole „libere”.

Anterior, Solski a deținut mai multe afaceri în domeniul agriculturii, înainte de a fi ales ca deputat în Rada Supremă în 2019 și numit ministru al Agriculturii în 2022.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG