Linkuri accesibilitate

Nicuşor Dan: Toată lumea va avea căldură şi apă caldă, dar vor fi câteva sute de avarii


Nicușor Dan promite că se va interveni rapid pentru remedierea avariilor
Nicușor Dan promite că se va interveni rapid pentru remedierea avariilor

Primarul ales al Bucureștiului, Nicușor Dan, a dat asigurări că toți bucureștenii vor avea parte de apă caldă și căldură în această iarnă, dar a avertizat că ar putea apărea câteva sute de avarii pentru care se va încerca să se intervină pentru remediere cât mai repede.

El a arătat că sistemul actual de termoficare din Capitală funcționează în regim de avarie.

„Asta e tot ce putem face în această iarnă şi este ce am spus şi în campania electorală. Pentru asta e nevoie de echipamente, de exemplu de detectoare, ca să nu se ducă oamenii să vadă de unde iese aburul, ci să detecteze exact unde este avaria. E nevoie de echipe, nu sunt suficiente la nivelul municipalităţii şi atunci trebuie să faci nişte licitaţii de urgenţă ca să mai aduci nişte privaţi care să intervină. Trebuie să ai deja materialele în stoc cu care se intervine, adică acele bucăţi de conductă cu care să înlocuieşti”, a afirmat Nicușor Dan, într-un interviu pentru Digi24.

Primarul ales a promis că bucureștenii vor primi răspunsuri de la compania de termoficare când semnalează avarii.

„Asta este o promisiune, că o să îmbunătăţim semnificativ relaţia cu bucureştenii pe această chestiune. În primul rând o să răspundă tot timpul cineva la telefon, în al doilea rând o să spunem foarte onest care este termenul în care se va rezolva acea avarie”, a mai precizat Dan.

El a arătat că iarna va fi una în care se va încerca rezolvarea cât mai rapidă a avariile, pentru ca din primăvară să înceapă lucrările de modernizare.

„Toată lumea va avea căldură şi apă caldă, dar o să avem câteva sute de avarii. Promisiunea este că în modul cel mai transparent o să le facem, o să le rezolvăm în cel mai scurt timp posibil. Asta este miza pentru aceste următoare săptămâni. Bineînţeles, începând din primăvară, când vremea o permite, o să încercăm să luăm bani europeni şi o să încercăm să facem treaba serioasă de înlocuire a reţelei”.

Potrivit primarului ales al Capitalei, specialiştii ştiu deja unde trebuie intervenit, iar „în 2 ani îmbunătăţirile or să fie sensibile”.

Nicușor Dan va depune joi jurământul și va prelua funcția de primar al Bucureștiului, după ce luni Curtea de Apel București a respins definitiv contestațiile privind validarea mandatului câștigat în alegerile locale.

XS
SM
MD
LG