Linkuri accesibilitate

Nicuşor Dan: Vorbim de testarea bucureştenilor, dar nu am testat nici şoferii de autobuz


Nicușor Dan

Nicușor Dan, candidatul comun al PNL și USR în alegerile pentru Primăria București, a criticat duminică acțiunile Gabrielei Firea în timpul pandemiei de coronavirus. El a semnalat că primarul general vorbește de mai multe luni de zile despre testarea în masă a bucureștenilor, dar, până în prezent, nu a reușit nici măcar testarea șoferilor mijloacelor de transport în comun.

Venim cu un plan de măsuri cu ce trebuie să facă primăria în perioada următoare. Trebuie să felicităm românii, aparatul medical şi pe cei care au sprijinit aparatul medical. A fost un efort al societăţii care merită felicitat. Trebuie să reluăm activitatea economică şi să păstrăm regulile. Vrem o primărie care face sau o primărie care vorbeşte? pentru că sunt luni de zile de când vorbim de testarea bucureştenilor, dar nu am testat nici şoferii de autobuz”, a declarat Nicuşor Dan, duminică, într-o conferinţă de presă, citat de news.ro.

Dan, care este și senator independent, a spus că zilnic dispar zeci de hectare de spaţiu verde şi că „nici în ziua de azi nu au încetat toaletările de copaci care distrug în fiecare an mii de copaci”. El a mai subliniat că Primăria Capitalei nu face parte dintr-o reţea alături de marile primării ale lumii, asta deşi aici trăiesc peste 100.000 de IT-işti.

Vrem o primărie care luptă pentru sănătatea bucureştenilor sau care acţionează împotrăva sănătăţii bucureşenilor. Pentru că ce altceva înseamnă în perioadă de criză sanitară oamenii sunt izolaţi în case, să pui dezbatere publică pe PUZ Sector 1, PUZ Sector 2, PUZ Sector 5 în care dispar zeci de hectare de spaţiu verde. Nici măcar în ziua de azi nu au încetat toaletările de copaci care distrug în fiecare an mii de copaci din Bucureşti şi nici până în ziua de azi nu reuşim să spălăm în mod eficient străzile din Bucureşti care sunt o sursă de praf. Dacă avem un oraş cu 100.00 de IT-işti, vrem o primărie care să implementeze metode IT sau vrem o primărie de secol 19 cum, din păcate, este primăria de azi. Pentru că nu avem platforme IT pe domenii cum sunt Sănătatea sau Cultura sau Economia din Bucureşti. Vrem o primărie care este legată de marile oraşe ale lumii şi este corelată de măsurile pe care acestea le iau sau o primărie care trăieşte în lumea ei şi face lucruri după cum i se pare? Pentru că există o reţea a marilor primării din lume din care Bucureştiul nu face parte şi multe din mădurile pe care le propunem azi vin reflecţia pe care aceste primării, împreună cu specialiştii din lume au făcut-o pe acest fenoment şi pe care le-au implementat în oraşe”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan mai spune că îşi doreşte o Primărie care să ia decizii în baza unor date şi nu „după ureche”.

Vrem o primărie care ia decizii pe bază de date sau una care actionează după ureche, cum i se pare?. Pentru că dacă am fi avut în momentul ăsta baze de date care să ne spună care sunt marii angajatori din Pipera, câţi angajaţi au, am fi putut împreună cu ei să facem un plan de măsuri sistematic pe decalarea programului de lucru. Aşa, suntem la mila lor, sperăm că o să implementeze programul pe care Guvernul l-a propus în linii mari. Vrem o primărie care să fie responsabilă cu banul public, sau vreo o primărie care continuă să ne sfideze şi să facă cheltuieli nerealiste? Pentru că urmează o reîncepere a activităţii, urmează o presiune pe platforma Pipera”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Reacția lui Nicușor Dan vine după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de luni, un proiect de hotărâre privind decontarea a 11.000 de teste PCR pentru bucureşteni.

Primăria Capitalei va încheia parteneriale cu spitalele din Bucureşti, atât de stat, cât şi private, care pot face teste PCR. Apoi va fi lansată o platformă online, pe care oamenii se pot înscrie. Cei care vor avea rezultat pozitiv, vor fi internaţi în spital.

Anterior, pe 26 martie, Gabriela Firea și Streinu-Cercel anunțau începerea testării în București cu teste rapid începând cu data de 30 martie. Proiectul, care are în vedere testarea a 10.000 de bucurești nu a mai fost pornit.

XS
SM
MD
LG