Linkuri accesibilitate

Dramaturgul norvegian Jon Fosse a primit Nobelul pentru Literatură 2023


Scriitorul norvegian Jos Fosse
Scriitorul norvegian Jos Fosse

Dramaturgul norvegian Jon Fosse a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru anul 2023.

Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2023 îi este acordat scriitorului norvegian Jon Fosse, „pentru piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse",a anunţat Comitetul Nobel.

El a fost recent nominalizat și la International Booker Prize, premiu acordat pentru cea mai bună lucrare de ficțiune din lume tradusă în limba engleză și publicată în Marea Britanie și Irlanda. În aprilie 2022, romanul său A New Name: Septology VI-VII , tradus în limba engleză de Damion Searls, a fost selecționat pentru International Booker Prize.

Cartea a fost finalistă la Premiile National Book Critics Circle (NBCC) pentru ficțiune 2023, premiu literar american înființat în 1976, promovează „cele mai bune cărți și recenzii publicate în limba engleză”.

Este cel mai interpretat dramaturg norvegian după Henrik Ibsen. El a fost adesea numit „noul Henrik Ibsen”, iar lucrările sale sunt considerate de critica literară o continuare modernă a tradiției stabilite de Henrik Ibsen în secolul al XIX-lea.

Jon Olav Fosse s-a născut pe 29 septembrie 1959 la Haugesund, în Norvegia.

Un accident grav suferit la doar șapte ani, care l-a adus în pragul morții, i-a influențat scrisul la vârsta adultă cu o experiență care l-a maturizat înainte de vreme.

Opera sa, scrisă în limba norvegiană Nynorsk acoperă o varietate de genuri cuprinde o multitudine de piese de teatru, romane, colecţii de poezie, eseuri, cărţi pentru copii şi traduceri.

Nynorsk este o limbă germanică, apropiată ca formă atât de islandeză, cât și de cealaltă formă de norvegiană scrisă (Bokmål). Gramatica nynorsk este mai apropiată de vechea norvegiană decât bokmål, după ce aceasta din urmă a fost masiv influențată de daneză.

Deşi astăzi este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi din lume, el a devenit cunoscut în ultimii ani și pentru proza sa.

Fosse a scris romane, povestiri, poezie, cărți pentru copii, eseuri și piese de teatru. Lucrările sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi. El a făcut, de asemenea, muzică, fiind pasionat de lăutărie șu și-a scris singur versurile pentru piesele pe care le-a compus. Între două creații proprii, el lucrează și ca traducător pentru creațiile altor autori.

A absolvit Universitatea din Bergen și a studiat literatura comparată.

Romanul său de debut, în limba Nynorsk, „Raudt, svart”( Roșu, Negru ), a fost publicat în 1983. Prima sa piesă de teatru, „Og aldri skal vi skiljast” (Niciodată despărțiți) a fost publicată în 1994.

„Raud, svart” („Pe cât de rebel, pe atât de crud”) abordează tema sinuciderii și, în multe feluri, a dat tonul lucrărilor sale ulterioare.

Descoperirea europeană a lui Fosse ca dramaturg a venit cu producția pariziană a lui Claude Régy, din 1999, a piesei sale Nokon kjem til å komme (1996; Someone Is Going to Come, 2002).

Criticii spun că și în această piesă timpurie singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă. În reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoții umane de anxietate și neputință în cei mai simpli termeni de zi cu zi.

Prin această abilitate de a evoca felul în care omul se pierde și se oferă în fiecare zi, Fosse oferă acces la o experiență profundă apropiată de divinitate, fiind privit ca un inovator în teatrul contemporan.

Fosse a fost numit cavaler al Ordre national du Mérite, din Franța, 2003 și este clasat pe locul 83 pe lista Top 100 de genii în viață, făcută de The Daily Telegraph .

Din 2011, Fosse a primit o reședință de onoare din partea statului norvegian, situată în incinta Palatului Regal din centrul orașului Oslo, capitala Norvegiei. Primirea acestei reședințe este o onoare specială acordată de rege pentru contribuția la artele și cultura norvegienă.

Fosse a fost și consultant pentru traducerea, în norvegiană, a Bibliei, publicată în 2011.

Fosse a fost distins cu Premiul pentru literatură al Consiliului Nordic 2015 pentru trilogia Andvake: (Wakfulness ), Olavs draumar ( Olav's Dreams ) și Kveldsvævd ( Wariness ).

Numeroase lucrări ale lui Fosse au fost traduse în persană de Mohammad Hamed, iar lucrările sale au fost interpretate în sălile principale din Iran/Teheran.

Săptămâna premiilor Nobel 2023 a început luni, 2 octombrie, cu decernarea premiului pentru Medicină, urmată marți de Nobelul pentru Fizică și miercuri de cel pentru Chimie.

Vineri va fi decernat Premiul Nobel pentru Pace.

Luni, pe 9 octombrie, va fi acordat Premiul Sveriges Riksbank pentru Economie în memoria lui Alfred Nobel, iniţiatorul premiilor care recompensează eforturile realizate pentru cunoaşterea şi aprofundarea realizărilor spiritului uman.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG