Sirenele care anunță raiduri aeriene au sunat din nou în capitala Ucrainei, imediat după ora 7.30, într-un atac la lumina zilei al Rusiei, ceea ce se întâmplă rar, anunță The Guardian.
Între timp, administrația militară a Kievului a actualizat informațiile cu privire la loviturile de peste noapte și a anunțat că trei persoane au fost ucise, inclusiv un copil. Alte 12 persoane au fost rănite, printre care un copil, se arată într-o postare pe Telegram, preluată de The Guardian.
Primul atac de joi a început în jurul orei 3:00, când au fost lansate rachete de croazieră și rachete balistice asupra orașului, au spus oficialii.
Forțele armate ale Ucrainei au declarat că au doborât 10 dintre cele 10 rachete balistice Iskander, cu rază scurtă de acțiune, care au fost lansate peste Kiev în cursul nopții.
De cealaltă parte, armata ucraineană a bombardat peste noapte orașul de graniță rusesc Shebekino, din Belgorod, potrivit guvernatorului regional Vyacheslav Gladkov. Cinci persoane au fost rănite în atac, al patrulea de acest gen săptămâna aceasta, mai scrie The Guardian.