"Se aprobă clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea şi cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre", se arată în hotărârea nr. 37 a CNSU, care a fost aprobată ieri seară.
Lista țărilor aflate în zona galbenă s-a redus de la 28 la 24 de state. Grecia se află în continuare pe lista galbenă, în timp ce Bulgaria și Turcia se află în zona verde.
Dacă o persoană vine din zona roșie, unde a intrat de ieri Marea Britanie, trebuie să stea în carantină chiar dacă prezintă un test PCR negativ.
În schimb, dacă o persoană vine din Grecia nu este obligată să stea în carantină dacă prezintă la graniță un test PCR. Prețul testelor PCR este mai redus în anumite locuri din Grecia, el putând să coste un turist 25 de euro. În România, cele mai ieftine teste PCR sunt peste 40 de euro.
Persoanele vaccinate contra COVID-19 nu au probleme cu carantina chiar dacă vin din zona galbenă sau roșie.
Bulgaria, Turcia, Italia sau Portugalia se află pe lista verde.
Facebook Forum