Linkuri accesibilitate

Proiectul noului Cod Silvic, în comisiile de specialitate la Senat. Opoziția: Legea Ministerului Mediului distruge pădurea, nu o protejează


Pădure rasă în Sebeș, Alba.
Pădure rasă în Sebeș, Alba.

Noul Cod silvic a intrat luni în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat. Proiectul prevede inclusiv supravegherea video a drumurilor forestiere, pentru a combate furturile şi tăierile ilegale de pădure.

Noul Cod Silvic, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, prevede măsuri menite să combată exploatarea ilegală a pădurilor, susține ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Proiectul prevede o serie de măsuri menite să descurajeze furtul de masă lemnoasă, o problemă cu care se confruntă în continuare societatea românească.

Documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar, dar stabilește și cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

„Confiscarea mijloacelor de transport pentru hoți, accesul liber la păduri, mi-aș dori foarte mult ca aceste amendamente să nu fie nici ale ministerului, nici ale vreunui partid politic, cele pe care cădem cu toții de acord să fie asumate de întreaga comisie”, a declarat pentru Radio România Actualități ministrul Mediului Mircea Fechet.

USR: Noul Cod Silvic făcut de Ministerul Mediului distruge pădurea, nu o protejează

Aflat în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată, noul Cod silvic este criticat de opoziție, care a susținut la dezbaterile generale de săptămâna trecută că documentul nu aduce o reformă adevărată în domeniu.

Deputata Uniunii Salvați România (USR) Diana Buzoianu a spus că, în opinia sa, noul Cod Silvic nu aduce o reformă în domeniu. Ea și-a exprimat îndoiala că amendamentele susținute de USR privind interzicerea accesului în pădure și confiscarea mijloacelor de transport ale hoților vor trece de comisii.

„Avem în continuare problema arborilor din parcuri, care nu sunt protejați. Cei care au tăiat ilegal în parcul IOR au plătit o amendă de 25 de lei, atâta tot. Mă bucur că Ministerul susține, pe vorbe, reintroducerea confiscării vehiculelor folosite pentru transportul ilegal de material lemnos, dar, ce să vezi, în forma plecată de la Ministerul Mediului, prevederea lipsește. La fel și în privința accesului liber în pădure pentru turiști și vizitatori, una spune Ministerul și alta scrie în Codul Silvic propus de același minister!”, spune Buzoianu.

De asemenea, deputata USR atrage atenția că din Codul Silvic a dispărut și obiectivul privind împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035, pentru care există finanțare prin PNRR.

USR spune că, noul Cod silvic, în forma transmisă de Ministerul Mediului, nu protejează pădurile din România de tăierile ilegale și duce și la ratarea a mare parte din reformele cerute în PNRR, implicit la pierderea a sute de milioane de euro.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Aceasta este concluzia dezbaterii publice organizate de senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat, împreună cu Comisia pentru ape și păduri. La dezbatere au participat, alături de parlamentari și de ministrul Mediului, Mircea Fechet, și reprezentanți ai mai multor organizații de mediu și reprezentanți ai industriei prelucrătoare a lemnului.

„Codul Silvic este cea mai importantă lege pentru protejarea pădurilor și exploatarea rațională a lemnului pe care o dezbatem în această legislatură. Este o lege care va afecta generații întregi de acum încolo. Trebuie să avem în vedere obiective pe termen lung și foarte lung, care să asigure sănătatea pădurilor României și a biodiversității pentru zeci de ani de acum încolo”, susține senatorul Aurel Oprinoiu.

Noul Cod Silvic este jalon în PNRR și avea termen de adoptare acum un an. USR critică trecerea Codului prin Parlament pe repede-înainte, fără o dezbatere serioasă, și fără adoptarea unor prevederi care să asigure protecția pădurilor și exploatarea rațională a fondului forestier.

Mihai Goțiu, activist de mediu și fost senator USR, a atras atenția că, în lipsa unor măsuri eficiente de combatere a tăierilor ilegale, fondul forestier este în pericol. El afirmă că tăierile ilegale trebuie privite ca un act de crimă organizată, pentru că la distrugerea pădurilor contribuie, în egală măsură, și cei care taie lemnul în pădure, și cei care îl transportă, și cei care îl procesează sau îl vând.

„Ceea ce este acum în Codul Penal este insuficient. Tăierea pădurii este un fapt antisocial grav, cu consecințe majore atât din punct de vedere economic, cât și de mediu. Nu este vorba doar de valoarea lemnului din camion, ci de o întreagă rețea de criminalitate organizată. Nu este vorba de un singur transport de 5 sau 10 metri cubi de masă lemnoasă, ci de o faptă care se repetă și se repetă. Confiscarea camioanelor folosite la transportul lemnului tăiat ilegal trebuie să fie inclusă în noul Cod Silvic”, afirmă Mihai Goțiu, membru USR și activist de mediu.

USR face apel la parlamentarii PSD și PNL să susțină amendamentele depuse de USR, care prevăd, printre altele:

  • Interzicerea construirii de case de vacanță în mijlocul pădurilor;
  • Introducerea infracțiunii tăierii fără drept de arbori și din afara fondului forestier național și a infracțiunii de distrugere a vegetației forestiere din intravilan;
  • Revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos;
  • Instalarea de sisteme de monitorizare video în zone sensibile din păduri și stocarea imaginilor video timp de minimum 12 luni, pentru a preveni tăierea masei lemnoase;
  • Reglementarea accesului în pădure pentru vizitatori și turiști (fără condiții nerealiste precum aceea de a înștiința administratorul sau proprietarul înainte de a merge pedestru sau cu bicicleta prin pădure);
  • Realizarea Programului național de împădurire (împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035);
  • Protejarea pădurilor virgine, a zonelor protejate, a pădurilor urbane și periurbane, prin cumpărarea de către stat a terenurilor de la proprietarii care vor să le vând.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG