Linkuri accesibilitate

O nouă întâlnire între Donald Trump și Kim Jong Un


Donald Trump și Kim Jong Un au avut o prima intrevedere la Hanoi

La acest al doilea summit Statele Unite – Coreea de Nord, se va discuta din nou, ca în iulie 2018, despre denuclearizarea Peninsulei Coreea

Președintele Statelor Unite, Donald Trump și președintele Coreii de Nord, Kim Jing Un s-au întâlnit astăzi în capitala vietnameză Hanoi pentru al doilea lor summit, la opt luni după ce și-au promis, în Singapore, să acționeze pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene. Cei doi și-au dat mâna și au râs în fața drapelelor țărilor lor aliniate în holul hotelul Metropole înainte de o întrevedere tete-a-tete. Aceasta va fi urmată de o cină la care vor participa și consilierii celor doi. La acest al doilea summit Statele Unite – Coreea de Nord, se va discuta din nou, ca în iulie 2018, despre denuclearizarea Peninsulei Coreea.

Summitul de anul trecut nu a adus rezultate concrete, motiv pentru care Statele Unite au continuat să impună sancțiuni Phenianului. Kim Jong Un, liderul nord-coreean, a sosit deja în Vietnam.

Înaintea plecării spre Vietnam, președintele Trump a spus: „Cred că vom avea un summit formidabil”. El a repetat că Statele Unite doresc denuclearizarea peninsulei coreene și a sugerat că Phenianul va obține avantaje economice, dacă renunță la ambițiile militare, inclusiv nucleare.

Presa a speculat că summitul vietnamez ar putea duce la un acord privind încheierea oficială a războiului coreean, care, formal, continuă, întrucât nu există vreun tratat de pace.

XS
SM
MD
LG