UPDATE: Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în această seară introducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe lista țărilor cu risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și suspendarea zborurilor din și către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Președinția germană a Consiliului UE a convocat pentru mâine o reuniune de urgență după situația apărută în Marea Britanie.
Mai multe state europene au blocat zborurile din Marea Britanie, după ce o nouă variantă de coronavirus s-a răspândit rapid. Premierul Boris Johnson a decis înăsprirea restricțiilor în Londra și în sud-estul Angliei. Noua tulpină a virusului ar putea fi cu 70% mai contagioasă decât forma cunoscută, dar nu sunt date că că generează o mortalitate mai ridicată.
El a transmis un mesaj în care cere populației să înțeleagă noua situație și că nu se poate continua cu „Crăciunul așa cum plănuiam”. Boris Johnson le cere englezilor să rămână acasă de sărbători, iar magazinele non-esențiale, activitățile de relaxare în spații închise și de relaxare vor trebui închise.
Restricțiile decise de autorități afectează aproape 16 milioane de cetățeni.
Consilierul medical șef al Marii Britanii a declarat că vaccinurile anti-Covid-19 par să fie potrivite pentru a genera un răspuns imun la noua tulpină.
Scoția a înăsprit și ea restricțiile, fiind interzise deplasările către sau din Anglia. Țara Galilor a impus o nouă carantină națională.
Europa începe să blocheze zborurile din Marea Britanie
Prima țară care a anunțat duminică că blochează zborurile din Marea Britanie a fost Olanda. O decizie similară a fost luată de Belgia, Austria și Italia.
Germania și Franța se pregătesc să facă același lucru, din cauza temerilor legate de noua tulpină Covid-19 din sud-estul Angliei.
România analizează posibilitatea interzicerii zborurilor din Regatul Unit, dar o decizia nu a fost luată până în acest moment.
Spania a cerut Bruxelles-ului un răspuns coordonat cu privirea la suspendarea zborurilor din Marea Britanie.
Olanda a hotărât ca zborurile să fie blocate până la 1 ianuarie, în timp ce Belgia a suspendat rutele aeriene, dar și cele feroviare. Oficialitățile olandeze au confirmat că a fost descoperit, la începutul lunii decembrie, un caz din aceeași tulpină ca în Marea Britanie.
Facebook Forum