Senatul a respins cu un vot covârșitor veto-ul președintelui Donald Trump asupra bugetului apărării. Senatul este controlat de republicani, dar 81 de senatori au votat în favoarea anulării veto-lui în timpul unei sesiuni neobișnuite din vacanța de 1 ianuarie. Majoritatea a fost cu mult peste cele două treimi necesare pentru respingerea unui veto. Proiectul de lege autorizează peste 740 miliarde de dolari în programe și construcții militare.
Senatul s-a alăturat astfel Camerei Reprezentanților, condusă de democrați, care a votat cu 322 la 87 pe 28 decembrie. Este prima oară când un veto al lui Trump a fost învins în cei aproape patru ani de când a preluat funcția și este considerat pe scară largă ca o mustrare la adresa președintelui republican în zilele în declin ale administrației sale.
Trump refuzase să aprobe bugetul, întrucât acesta nu include abolirea unei legi cunoscută sub numele de „articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa. De asemenea, Trump nu a fost de acord cu intenţia ca prin această lege de finanţare a Pentagonului să se redenumească bazele militare care îi onorează pe generalii forţelor confederate, care susţineau sclavia.
„Din păcate, acest text de lege nu include măsuri cruciale pentru securitatea naţională”, „contravine eforturilor guvernului meu de a pune America pe primul loc în ceea ce priveşte securitatea naţională şi politica externă” şi „include prevederi care nu îi respectă pe veteranii noştri şi istoria noastră militară”, a motivat preşedintele Trump în mesajul său oficial către Congres, în care a mai estimat că respectiva lege este un un „cadou pentru China şi Rusia”.