Linkuri accesibilitate

Galerie foto | Moartea Alexandrei. O săptâmână de când țara nu mai are aer

Vineri dimineața, pe 18 august, Alexandra Ivanov murea la Spitalul Județean Botoșani, după o noapte de agonie în care nu a primit ajutorul medicilor, în ciuda solicitărilor disperate ale pacientei.

Ancheta Direcției de Sănătate Publică Botoșani a arătat că, timp de aproape șapte ore, în timpul internării, Alexandra nu a primit niciun fel de asistență medicală. În dimineața de vineri, 18 august, starea ei s-a înrăutățit iar tânăra - mamă a trei copii - s-a stins.

După ce mesajele disperate trimise de Alexandra medicilor au fost făcute publice, societatea civilă s-a revoltat. În Botoșani au fost zilnic proteste la care au participat sute de oameni.

Echipa de gardă din noaptea în care Alexandra a fost internată la Spitalul Județean a fost suspendată iar, ulterior, directorul spitalului a fost demis.

Familia de depus plângere penală împotriva medicilor și spitalului.

Luni încep audierile la Poliția Botoșani.


16x9 Image

Adrian Ardelean

S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG