Linkuri accesibilitate

„O transformare postimperială ”: Cu țările vecine în criză, Rusia reevaluează costul hegemoniei


„Ceea ce înțelege Rusia prin influență, este pe cale să se schimbe” spune un analist de politică externă care oferă sfaturi Kremlinului

Un sezon de revolte în spațiul post-sovietic a lăsat Kremlinul să spere la un 2021 mai calm - și l-a făcut să își regândească strategia de menținere a influenței pe care o are, cu resurse limitate.

În august, fraudarea alegerilor prezidențiale a scos câteva sute de mii de oameni pe străzile din Minsk, deschizând șirul a mai multe săptămâni de proteste și forțându-l pe cel mai puternic om din Belarus să solicite ajutorul Moscovei.

În septembrie, conflictul fierbinte dintre Armenia și Azerbaidjan asupra enclavei de mult timp disputate Nagorno-Karabah, a explodat într-un război în toată regula, aducând Turcia într-un conflict în care Rusia era arbitrul principal.

În octombrie, opoziția din Kîrgîzstan a luat cu asalt clădirile Guvernului din capitala Bișkek, ducând la demisia în cele din urmă a președintelui pro-rus, pe fondul escaladării violențelor spre vărsare de sânge.

Iar în noiembrie, au avut loc alegerile prezidențiale din Moldova, între președintele în funcție pro-rus și contracandidatul său care dorește relații mai strânse cu Europa, victoria fiind a celui din urmă, fapt care a reprezentat o nouă lovitură pentru Moscova.

Crizele politice care au avut loc în același timp, în vecinătatea Rusiei, au atras atenția Kremlinului. Dar o abordare mai prudentă decât în ultimii ani, spun analiștii, coincide cu o reevaluare a priorităților ei geopolitice și a mijloacelor de atingere ale acestora - și urmărirea unei politici mai pragmatice într-o regiune în care Moscova susține de mult timp că este în zona sa influență.

„Ceea ce înțelege Rusia prin influență este pe cale să se schimbe” , spune Fyodor Lukyanov, un analist de politică externă rus, consilier al Kremlinului. „Acesta este natural următorul pas în transformarea ei postimperială.”

Imaginea unei Rusii care renaște pregătită și dispusă să își apere interesele din fosta Uniune Sovietică a fost susținută de invazia Georgiei din 2008 și criza din Ucraina din 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a intervenit militar pentru a susține insurecția armată din Donbas, după căderea la Kiev a președintelui prieten cu Moscova.

„Când nu mai trimiți bani, oamenii nu îți mai acceptă chemarea așa de repede ” - analistul Yuval Weber"
analistul Yuval Weber.

Președintele Vladimir Putin a căutat să apere statutul Rusiei de prim mijlocitor de putere chiar și când a susținut în mod public că țările străine trebuie să își rezolve singure probleme, plasându-se împotriva influenței occidentale și de partea omologilor săi dintr-o regiune obișnuită schimbărilor rapide.

Chiar și după aceste standarde turbulente, 2020 a produs o furtună perfectă de răsturnări de situație, într-un arc care se întindea de la Minsk în Moldova, prin Sudul Caucazului și Asia Centrală. Și chiar dacă Moscova a părut la început că stă deoparte și urmărește cum evoluează lucrurile, cel puțin la început, analiștii spun că atitudinea externă a Rusiei, mai puțin hotărâtă, este de fapt dovada unei abordări mai calculate, bazată pe conștientizarea limitărilor ei, mai degrabă decât o retragere geopolitică.

„În ceea ce o privește Moscova, toate țările care au apărut după dispariția Uniunii Sovietice, sunt independente”, scrie într-un articol Dmitry Trenin, directorul Centrului Carnegie din Moscova. „Pentru Rusia, după 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, toate sunt state străine; emoțiile sunt ținute departe de politică: nu există atașamente speciale, nu există angajamente fără cost. ”

Noua abordare poate fi puternic condusă de imperative financiare.

Uniunea Economică Eurasiatică, un bloc economic creat de către Moscova, a fost menit să devină un rival al Uniunii Europene și să cuprindă aproximativ 200 de milioane de oameni din fosta URSS. Dar nu a reușit să stimuleze o integrare mai profundă, după ce Rusia a refuzat să finanțeze proiecte importante, și alți membri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la motivele sale politice.

La fel ca Uniunea Economică Euroasiatică, alte proiecte susținute de Moscova au căzut în dizgrație.

Și în timp ce sancțiunile Occidentului au un efect redus asupra politicii interne și externe din Rusia, combinate cu pandemia de COVID-19 au a lovit economia țării într-un mod care a determinat raționalizarea rapidă a abordării sale regionale, spune Yuval Weber, un expert în strategie politică și militară rusă de la Texas A&M’s Bush School din Washington, D.C.

Liderii fostelor state membre ale Uniunii Sovietice, care folosesc promisiunile de sprijin ale Rusiei pentru a mobiliza electoratul, s-au confruntat cu o presiune mai mare după ce sprijinul primit lor a dispărut încet. În orice caz, Rusia s-a angajat într-o economizare a politicii sale externe.

„Când nu mai trimiți bani, oamenii nu îți mai acceptă chemarea așa de repede ” spune Yuval Weber.

Rusia cu siguranță nu s-a retras din rolul său regional. În Caucazul de Sud, după ce a părut a ezita, și-a extins prezența militară prin negocierea introducerii de forțe pacificatoare în Nagorno-Karabah după săptămâni de lupte sângeroase. Dar, este posibil să fi legitimat și implicarea activă a Turciei, cel mai ferm aliat al Azerbaidjanului, făcând-o membră în consiliul de supraveghere a armistițiului.

Dacă decide să candideze pentru un al cincilea mandat în 2024, Putin ar putea vedea crizele acestui an în vecinătatea Rusiei drept un studiu de caz pentru viitoarele provocări de pe plan intern.

Putin a continuat să-și sprijine activ omologii din țările vecine, extinzând o tradiție a guvernării bazată pe loialitate personală și angajamente de sprijin.

„Vom face orice ne stă în puteri pentru a vă sprijini în funcția de șef de stat”, i-a spus Putin președintelui kîrgîz Sooronbai Jeenbekov, într-o întâlnire de pe 28 septembrie. Puțin mai mult de două săptămâni după, Jeenbekov a renunțat la funcție în urma protestelor violente de după alegerilor parlamentare disputate. Moscova nu a intervenit pe partea lui.

Ca și Uniunea Economică Euroasiatică, și alte proiecte transnaționale susținute de Moscova au căzut în derizoriu.

Un plan pentru crearea unui stat de uniune cu drepturi depline compus din Rusia și Belarus s-a lovit obstacole similare, chiar dacă liderul de multă vreme al Belarusului, Alexandr Lukașenko, se confruntă cu o imensă presiune pentru a sprijini cerințele Moscovei în schimbul ajutorului promis guvernului său– sprijin care s-ar putea întoarce împotriva Rusiei atât timp cât toți mai mulți belaruși se întorc împotriva lui Lukașenko.

Într-adevăr, este criza politică din Belarus – mai degrabă decât conflictul din Nagorno-Karabah sau revolta din Kîrgîztan - care a lovit cel mai aproape de Kremlin. Regimul construit de Lukașenko de 26 de ani la cârma țării este asemănător în mai multe feluri cu regimul lui Putin din Rusia: un sistem politic super-prezidențial, cu o suspiciune crescută față de Vest și concentrat pe stoparea protestelor înainte ca acestea să scape de sub controlul statului.

Serviciile de securitate care se află sub controlul lui Lukașenko au folosit violența excesivă într-o încercare eșuată de a suprima demonstrațiile care au zguduit Belarusul după la alegerile din 9 august. Și dacă Putin decide să candideze pentru un al cincilea mandat în funcția de președinte în 2024, această tactică poate fi văzută nepotrivită pentru propriile eforturi de a înăbuși protestele - făcând crizele din anul 2020 din vecinătate, ca pe un studiu de caz pentru viitoarele provocări de acasă.

„Nu poți pur și simplu să dai la o parte evenimentele din Belarus”, spune Abbas Gallyamov, un analist politic și fost scriitor de discursuri de la Kremlin. „[Lukașenko] acționează la fel ca Putin în cazuri similare. Și dacă protestele din Belarus au fost posibile, atunci cu siguranță nu poți nega un posibil protest în 2024 în Rusia. ”

Proteste în Georgia față de restricțiile legate de coronavirus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00
XS
SM
MD
LG