Linkuri accesibilitate

Oameni care se îngrijesc cu antibiotice pentru pești și un documentar strâmb despre Revoluția română. Revista presei internaționale


„Revoluțiile își devorează copiii.”

În ajunul împlinirii, azi 16 decembrie, a 30 de ani de la declanșarea evenimentelor de la Timișoara, unele ediții de weekend ale ziarelor, precum conservatorul Financial Times (FT), cotidian al finanțelor din City, au publicat articole ale corespondenților lor care au “acoperit” jurnalistic Revoluția română, atunci, în 1989.

Articolul din FT: Ce s-a întâmplat cu revoluționarii României după 30 de ani? îl face pe autor, Alec Russell, să se întoarcă la Timișoara, unde l-am și întâlnit atunci, sosiți amândoi ca tineri jurnaliști freelance pentru un prim reportaj fierbinte. El se întoarce azi acolo și îi reîntâlnește pe unii din revoluționarii de atunci, precum Ioan Savu. Mulți sunt dezamăgiți de evoluția României, deoarece, cum o amintește autorul, „revoluțiile își devorează copiii”.

Avem însă amintiri sonore diferite. Alec Russell scrie că la Timișoara revoluția s-a petrecut pe ritm de Lambada. Eu însă îmi amintesc foarte bine și am scris chiar atunci că ea s-a petrecut pe un imn de fotbal (“Oleee-oleee, Ceaușescuuu nu mai eee!…”).

Tot așa, Shaun Walker revine în The Observer (cel mai vechi săptămânal de duminică din lume, cuplat acum cu The Guardian) asupra orfelinatelor lui Ceaușescu, a căror oroare s-a mai estompat, dar care atunci erau un subiect major pentru presa din întreaga lume.

Scrie The Observer: „În cele trei decenii de la căderea comunismului, doar o mână de oameni au fost pedepsiți pentru rolul lor în regimul represiv al lui Ceaușescu și nu au existat deloc cazuri de tragere la răspundere penală pentru zecile de mii de copii maltratați în rețeaua inumană de orfelinate.

Orfelinatele au început să se umple de pe la sfârșitul anilor '60, când statul a decis să lupte împotriva crizei demografice prin interzicerea avortului și contracepției. Mulți dintre copiii din orfelinate nu erau de fapt orfani, ci erau abandonați de părinți care considerau că nu pot face față financiar creșterii unui copil.

Cele mai îngrozitoare abuzuri au avut loc în azilurile pentru copii cu dizabilități. La vârsta de trei ani, copiii cu dizabilități erau triați de comisii spitalicești în trei categorii: cei „vindecabili”, „parțial curabili” și „incurabili”. Copiii puși în a treia categorie, dintre care unii aveau handicapuri minore sau inexistente, au fost supuși unor tratamente deosebit de brutale.”

Un documentar strâmb

Nu toată presa “acoperă” însă Revoluția română cu rigoarea celor de mai sus (dacă lăsăm deoparte Lambada din FT). De pildă, canalul belgian La Trois a difuzat sâmbătă la cea mai bună oră de audiență: 21.00 (și reluat duminică seara pe France 5) un documentar franțuzesc nou despre Revoluție și căderea lui Ceaușescu: "LE PROCÈS DES CEAUSESCU: UNE RÉVOLUTION VOLÉE" (documentar de Vincent De Cointet, 2019).

Documentarul, care va avea premiera în România pe 23 decembrie, poate șoca prin dezinvoltura cu care echipa de realizatori se lasă manipulată în România și prin inexactitatea totală a derulării evenimentelor așa cum reiese de acolo. Nu doar că vocea actorului care citește comentariul nu știe să pronunțe corect Ceaușescu și Tökes, dar filmul începe cu un interviu cu Petre Roman, după care trece la mărturia opozanților (!) Stelian Tănase și Gelu Voican Voiculescu (!!!).

La 30 de ani de la evenimente, un documentar francez ni-i propune așadar pe Petre Roman, Stelian Tănase și ocultistul Voican Voiculescu ca fiind eroii și vocea adevărului pentru milioane de francezi și belgieni.

Iar Ion Iliescu e prezentat de aceștia de-a lungul documentarului ca o forță de opoziție internă a regimului. Se vede că accesul la totalitatea informației ne-a împins în epoca post-truth... într-adevăr.

Boris Johnson face presiune asupra BBC

Tot conservatorul Financial Times, în același număr de weekend, scrie că Boris Johnson a recunoscut că a câștigat deoarece mulți alegători working-class ai Labour i-au „împrumutat” voturilor lor ca să vadă Brexit încheiat odată.

Între timp, cum scrie de asemenea FT, șeful Labour, Jeremy Corbyn, și-a cerut iertare în fața alegătorilor pentru dezastrul electoral.

Din afara UE, elvețianul Neue Zürcher Zeitung (NZZ) tipărește mare pe întreaga primă pagină: Politica britanică rămâne incertă. Nimeni nu știe ce va face Johnson cu atâta putere câștigată în mod neașteptat, scrie NZZ. Certă e doar ieșirea rapidă din UE, pentru care Johnson a primit acum un mandat clar.

Mandat pe care Boris Johnson, potrivit The Guardian, pare a începe să-l folosească punând presiune asupra BBC, care l-a criticat în timpul campaniei, în primul rând pentru felul în care el a evitat dezbaterile în direct. Astfel, Johnson a cerut miniștrilor să boicoteze emisiunea radio Today și se pregătește să suprime obligația cetățenilor de a plăti taxa audio-TV, esențială pentru bugetul BBC.

Washington Post scrie însă, la rândul său, că problemele lui Johnson abia acum încep.

Cum Kovesi va trebui să-l ancheteze pe premierul ceh Babiš

Rămânând în această Europă pe care Anglia o va părăsi, New York Times rezumă în numărul de weekend o uriașă anchetă dusă de mai mulți jurnaliști vreme de nouă luni în legătură cu risipa și deturnările de fonduri din cadrul politicii agricole comune a UE, mastodont care înghite 40% din totalitatea fondurilor Uniunii, mană pe care o rețea de politicieni și lobbyiști caută s-o păstreze neschimbată. Din 165 de miliarde euro, cât a fost bugetul total al UE pe 2019, peste 60 miliarde au mers în agricultură.

Administrând fondurile UE pentru câștiguri personale, cum sună titlul anchetei, o serie de politicieni cum e premierul ceh Andrej Babiš, au reușit să se îmbogățească peste măsură printr-o rețea de firme fantomă care absorb fondurile europene în defavoarea micilor producători agricoli.

Marele cotidian din SUA amintește că anul 2020 va vedea instaurarea unui procuror european, ceea ce înseamnă că persoana care va ocupa acest post, Codruța Kovesi, va trebui să investigheze afacerile mușamalizate ale unor politicieni, începând poate chiar cu cehul Babiš și combinatele sale agricole subvenționate de UE prin guvernul condus... tot de el.

Cotidianul NYT nu o spune, dar Babiš este membru, împreună cu partidul său de tendință liberală, în Renew Europe al lui Macron și Cioloș. O vorbă de duh pe culoarele instituțiilor UE spune că, așa cum PPE îl are pe maghiarul Viktor Orban, iar socialiștii se căznesc cu PSD-ul românesc, Renew Europe are ca oaie neagră un miliardar ceh aflat la putere: Andrej Babiš.

Extremismul în capitala Europei

Cotidianul flamand De Morgen se oprește asupra a două evenimente belgiene care au de-a face cu Unesco și patrimoniul omenirii: marea procesiune anuală renascentistă Ommegang din Bruxelles intră în patrimoniul Unesco, în vreme ce carnavalul din Alost (Aalst, un târg flamand) iese.

Carnavalul din Alost, ceremonie practic la fel de veche ca și Ommegang din Bruxelles, cu procesiuni de giganți mecanici și figuranți în costume, a avut întotdeauna câțiva manechine și figuranți deghizați în evrei, în costume de cămătari, evrei de caricatură ce pot aduce cu cei cunoscuți în imageria antisemită sau chiar nazistă. Sub presiunea Unesco, primăria orașului Alost a decis în cele din urmă să se retragă de pe lista mondială a patrimoniului cultural, păstrând evreii în ceremonie.

Într-un dosar publicat în acest weekend, cotidianul belgian francofon Le Soir arată că în acest moment, potrivit sondajelor, jumătate din electoratul flamand este gata să voteze pentru unul din cele două mari partide ultranaționaliste și de extrema dreaptă.

Belgia funcționează fără un guvern federal de un an, iar alegerile au avut loc în luna mai. Chestiunea se pune în permanență cum s-ar putea forma o majoritate guvernamentală federală în condițiile în care Flandra e dominată de extrema dreaptă.

Le Soir arată că partidul extremist, de tendință fascizantă, Vlaams Belang a devenit principala formațiune politică în Flandra, cu 27,3 % din intențiile de vot, în vreme ce al doilea partid, cel al dreptei naționaliste separatiste mai respectabile, N-VA, are 22,1 %.

În față, în Valonia francofonă, situația este total inversată, iar lăsând la o parte principalele două partide, liberalii lui Charles Michel (devenit președinte al Consiliului European) și socialiștii, o treime din totalul voturilor francofonilor sunt împărțite practic la egalitate între ecologiști și extrema stângă maoistă a Partidului Muncii (Parti du Travail).

Extremă dreaptă fascizantă într-o parte (Flandra), extremă stângă maoistă și ecologistă în cealaltă (Valonia)... cum o spune o vorbă de duh locală, destinată străinilor: -- “Dacă socotiți că ați înțeles Belgia înseamnă că nu v-a fost explicată cum trebuie.”

Italia: sardinele înoată împotriva lui Salvini

În Italia a continuat în weekend, în multe orașe, acel tip de proteste și manifestații de un gen aparte, domestic, cele ale “sardinelor”, protestul din Roma fiind rezumat în La Repubblica.

După ce șeful dreptei, rău-perdantul Matteo Salvini a organizat o manifestație la Bologna, la care el a pretins că au luat parte 100.000 de simpatizanți, când în piața cu pricina nu încap mai mult de 10.000 persoane, grupuri spontane de oameni au ieșit în stradă pretinzând că și ei sunt sardine, adică înghesuiți în viață într-o manieră sufocantă, cum trebuie să fi fost simpatizanții lui Salvini în piațeta aceea.

E prima dată că Salvini, șeful Ligii, se confruntă cu o asemenea mișcare națională împotriva sa. Unii manifestanți, majoritatea tineri, poartă pești de jucărie și scandează sardini, care rimează cu Salvini. Și La Repubblica, la Roma, și Corriere della Sera, la Milano, scriu pe larg despre acești și aceste sardine. La Stampa, din Torino, prezintă congresul sardinelor, care s-a ținut ieri la Roma. Sardinele nu vor să lanseze un partid politic, dar caută să adune în jurul lor cât mai multă lume, iar într-un prim timp ar dori să facă să cadă Liga lui Salvini în alegerile ce vor avea loc în ianuarie în Emilia-Romagna.

Fără nici o legătură, tot La Stampa a mai amintit și că Italia este țara din Europa cu cei mai mulți morți din pricina rezistenței la antibiotice.

La maman des poissons în SUA

Și astfel, pentru că am ajuns la pești și la antibiotice, iată că în numărul său de weekend, parizianul Libération publică, așa cum are obiceiul, unul din acele articole de societate cu o temă neașteptată și un titlu la fel de surprinzător: Când americanii se îngrijesc cu antibiotice pentru pești.

În fața sărăcirii accelerate a populației în SUA, scrie Libération, faptul că o masă importantă de oameni nu dispune de asigurări medicale duce la efecte neașteptate. Astfel, tratamentele pentru câini și pisici se dau în SUA doar cu rețetă, însă cele pentru pești - nu. Asta, scrie Libération, care prezintă interviuri cu medici și cercetători, are drept consecință faptul că din ce în ce mai mulți americani se îngrijesc cu antibiotice pentru vietățile din acvariu.

Libération nu o spune, dar lucrurile se petrec acolo probabil precum cânta celebrul șansonetist francez Bobby Lapointe în La maman des poissons:

La maman des poissons elle a l'œil tout rond
On ne la voit jamais froncer les sourcils.
Ses petits l'aiment bien, elle est bien gentille
Et moi je l'aime bien avec du citron

(Mama peștilor are ochiul rotund
Nimeni n-o vede plângând.
Puilor le place s-o sâcâie,
Dar mie ea îmi place cu lămâie.)

Facebook Forum

Percheziții măști false
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00
XS
SM
MD
LG