Din septembrie, timp de câteva luni, podcastul SmartJob este dedicat combaterii dezinformării și a știrilor false, a temelor legate de securitate cibernetică și război hibrid, manipulare, răspândirea confuziei și a neîncrederii în democrație, ca parte a unui demers mai larg al Europei Libere, „Contra Minciunii”.
Proiectul este sprijinit de Fundația Konrad Adenauer. Un efort comun contra minciunii.
La SmartJob, încercăm să deslușim mecanismele valurilor de fake news. Fiindcă minciuna răspândită în masă a început să afecteze deciziile și comportamentele tuturor, indiferent de funcție, profesie, vârstă, sex, statut familial.
Învățăm împreună cum să ne apărăm mai bine și cum să îi apărăm pe cei dragi de mecanismele atât de sofisticate ale dezinformării.
***
Oana Marinescu este expert și consultant în comunicare strategică și fondatoare OMA Vision, companie de consultanță pentru afaceri și management.
Aceasta a fost purtătoare de cuvânt a Guvernului, în perioada în care premier al României era Călin Popescu Tăriceanu (2004-2008).
La nivelul instituțiilor publice este nevoie de un efort de reinventare a modului de lucru pentru ca România să facă față cu adevărat acestui război hibrid, atrage atenția Oana Marinescu.
E nevoie de o colaborare între instituțiile publice, de o gândire și o planificare strategică, de o colaborare cu mediul privat și cu societatea civilă: „România nu funcționează ca o democrație. Trebuie să dea acces la informații, trebuie să comunice cu societatea.”
Ce a învățat România la un an de la anularea alegerilor prezidențiale, situație de mare gravitate, de natură a afecta credibilitatea statului român atât în ochii propriilor cetățeni, cât și pe plan extern?
„Suntem cam tot acolo”, crede Oana Marinescu.
„Nu a fost, la nivelul liderilor politici, o asumare și o explicație publică și oficială a ceea ce s-a întâmplat, nu există o propunere de soluții care să garanteze că acea problemă nu se va produce din nou, eventual mai grav.”
Statul român, explică ea, nu a reușit să pună cap la cap o analiză a ce s-a întâmplat și „nu are curajul să iasă să vorbească cu cetățenii. Sau poate au făcut analiza, dar le e frică să spună.”
Românii în acest moment au nevoie să vadă că țara are o direcție, spune Oana Marinescu, că direcția este bună, în sensul că, știind care este această direcție și având încredere că autoritățile știu ce spun, ei capătă o anumită siguranță de viață.
„Guvernanții au luat măsuri de austeritate cu zero încredere. Iar când statul român nu se uită la nevoile propriilor cetățeni, golul este umplut cu extremiști.”
Riscul ca propaganda rusă și manipularea să prindă este extrem de mare în aceste condiții, pentru că speculează fix dezamăgirea și frustrarea oamenilor:
„Specificul propagandei ruse este că identifică liniile de clivaj din societate, deci acolo unde ne certăm și românii se ceartă, identifică zonele de dezbinare și exact pe acele linii insistă cu mesaje. Nu poți să lupți împotriva cuvintelor, tu trebuie să lupți în partea cealaltă, în relația cu oamenii”.
Vulnerabilitatea majoră, însă, spune Oana Marinescu, este „în ce măsură oamenii chiar au încredere că statul face ceea ce trebuie pentru a-i apăra.”
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
România rămâne o victimă
„România este undeva la baza unui munte și se uită cum stă un ditamai bolovanul acolo, sus, și poate să cadă oricând. Și România speră să nu cadă. Sau e avalanșă, se adună zăpada de avalanșă, dar România trece și, eventual, și rămâne în zona de avalanșă”, așa ar descrie Oana Marinescu perioada pe care românii o traversează.
Acest „mare vid” în relația dintre liderii politici, instituții și societate este zona unde se topește încrederea și coeziunea socială, spune aceasta:
„Faptul că Nicușor Dan, care a reușit să ajungă președinte în baza acestui val social care a zis: «noi vrem democrație reală, noi vrem libertate», nu a reușit să răspundă până acum pentru a da o clarificare, a face o analiză proprie cu privire la ce s-a întâmplat anul trecut, arată cât de vulnerabilă este România, arată că țara este în continuare victimă și se pregătește la un moment dat să fie învinsă, probabil, în acest război hibrid.”
„În România, vinovații nu răspund niciodată”
Dacă statul român nu clarifică ce s-a întâmplat în 2024 în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale, România „o să aibă exact aceeași sursă continuă de nelegitimitate cum are în relația cu ce s-a întâmplat în decembrie '89 sau la mineriade”:
„Pentru că nu știi ce e de reparat, de îndreptat și pentru că nu ai vinovații. În România, vinovații nu răspund niciodată. Nu poți să ai o societate care să aibă coeziune socială în absența dreptății”, explică Oana Marinescu.
Ea spune că, împotriva războiului hibrid, țara nu poate fi apărată de vreo armată: „Nu vine un general, un salvator, pe tanc sau pe cal alb, să salveze țara, războiul hibrid îi implică pe toți românii și sunt toți fie luptători, fie prizonieri”.
„Un război hibrid, similar cu un război pe front, presupune o continuitate, presupune un atac continuu, iar România acum este sub atac. Și încă nu a reușit să se trezească și să înceapă să se apere.”
Pentru a spori încrederea dintre cetățeni și stat e necesar ca România să își știe valorile și să le apere, crede Oana Marinescu: „Sunt valorile democrației liberale - libertate, demnitate, respectul pentru diferență, stat de drept, adică justiție corectă, democrație pur și simplu.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.