Fostul deputat PSD Octavian Goga a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false pentru decontarea de fonduri europene din 2018 până în prezent.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș spun că fostul deputat era ajutat de trei persoane fizice, care au fost și ele reținute.
Dintre acestea, două erau administratori ai unor societăți comerciale. Ei sunt acuzați pentru comiterea în forma autoratului și a complicității a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.
Procurorii susțin că din 22 august 2018 până în prezent, fostul deputat Octavian Goga împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
DNA arată că cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul altor doi administratori, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.
Astfel, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile de peste 8,35 milioane lei.
În 2020, fostul deputat PSD Octavian Goga și fiul acestuia au fost reținuți, alături de o altă persoană, într-un dosarul de evaziune fiscală și înșelăciune.
Octavian Goga mai avea o condamnare la închisoare cu suspendare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis.
Goga a fost ales deputat de Covasna din partea PMP în 2016, iar în iunie 2017 a trecut la PSD. Apoi a trecut la Pro România, partid din partea căruia a candidat fără succes la parlamentarele din 6 decembrie 2020.