Linkuri accesibilitate

Presa din Ucraina: Oligarhii pleacă din țară cu zboruri charter


Un avion al lui Rinat Ahmetov ar fi plecat duminică de la Kiev, însă ziarul Ukrainska Pravda citează surse care spun că miliardarul ar fi zburat de fapt din 30 ianuarie în Elveția.
Un avion al lui Rinat Ahmetov ar fi plecat duminică de la Kiev, însă ziarul Ukrainska Pravda citează surse care spun că miliardarul ar fi zburat de fapt din 30 ianuarie în Elveția.

Oligarhii și oamenii de afaceri din Ucraina părăsesc țara cu zboruri charter. Aproape 20 de zboruri charter și private au plecat din Kiev în ultima săptămână, scrie Ukrainska Pravda, prezentând detaliile curselor aeriene.

Ziarul ucrainean relatează că un număr atât de mare de zboruri charter nu a mai fost întâlnit în ultimii șase ani de monitorizare a aeroportului din Kiev.

Printre aeronavele închiriate care au părăsit Ucraina în cursul săptămânii se numără cele ale miliardarului Rinat Ahmetov și Boris Kolesnikov.

Acesta din urmă, politician și patron al clubului de hochei HC Donbass, a spus pentru Ukrainska Pravda că aeronava sa a zburat la Praga pentru întreținere, dar că el rămâne în Kiev.

De asemenea, un zbor privat pentru 50 de persoane a fost comandat și de deputatul Igor Abramovici, membru al partidului pro-rus „Pentru Viață”. În aeronava care a zburat la Viena s-ar fi aflat părinții asociaților și partenerilor de afaceri ai lui Abramovici.

Oligarhul Rinat Ahmetov, fondator și președinte al System Capital Management, dar și proprietarul clubului de fotbal ucrainean Șahtior Donețk.
Oligarhul Rinat Ahmetov, fondator și președinte al System Capital Management, dar și proprietarul clubului de fotbal ucrainean Șahtior Donețk.

Ukrainska Pravda mai scrie că, deși unul dintre zborurile lui Rinat Ahmetov a plecat din Ucraina în cursul săptămânii, cel mai bogat om din această țară a zburat la Zurich încă de pe 30 ianuarie.

Și afaceristul Viktor Pinchuk a părăsit Ucraina în aceeași zi, în timp ce Vadim Novinski, om de afaceri și deputat, a părăsit Ucraina la 10 februarie cu o cursă Kiev-München.

Tot joi a părăsit Ucraina și Oleksandr Yaroslavski, a cărui coloană de mașini ar fi ucis un om, mai scrie ziarul ucrainean. La fața locului ar fi fost găsite numerele de înmatriculare ale unei mașini deținute de acesta.

Pe 13 februarie, oamenii de afaceri Andrii Stavnitser și Vadim Nesterenko au zburat din Ucraina, iar pe 12 februarie - Vadim Stoliar și Vasil Hmelnițki.

În cazul lui Andrii Stavnitser, un purtător de cuvânt a spus că omul de afaceri se va întoarce în Ucraina în următoarele zile.

Reprezentanții lui Vasil Hmelnițki au precizat pentru Ukrainska Pravda că se va întoarce în Ucraina pe 20 februarie.

Ucraina recomandă companiilor aeriene să ocolească Marea Neagră

Ucraina a sfătuit duminică companiile aeriene să evite zborurile deasupra Mării Negre în următoarele zile din cauza exercițiilor navale rusești din zona Peninsulei Crimeea, transmite Reuters.

„Începând de mâine, companiile aeriene sunt sfătuite să nu zboare deasupra acestei zone și să planifice din timp rutele optime, ținând cont de situația actuală”, a anunțat serviciul public de trafic aerian al Ucrainei.

Peste 30 de nave rusești au început exerciții de antrenament în Marea Neagră și Marea Azov ca parte a unor exerciții navale mai ample.

Oficialii de la Kiev au precizat însă că spațiul aerian deasupra teritoriului Ucrainei rămâne deschis.

În weekend, compania aeriană olandeză KLM a anunțat că nu va mai zbura spre Ucraina, iar compania germană Lufthansa a declarat că ia în considerare suspendarea zborurilor.

Statele Unite au declarat că Rusia ar putea invada Ucraina în orice moment. Moscova neagă orice plan de a invada, spunând că își menține propria securitate împotriva agresiunii aliaților NATO.

Joe Biden și Volodimir Zelenski au vorbit duminică despre importanța urmăririi „diplomației și a descurajării ca răspuns la consolidarea militară a Rusiei”.

Kievul a solicitat o reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în termen de 48 de ore.

Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan a reiterat pe 13 februarie că o invazie rusă în Ucraina ar putea începe „în orice zi”.

Sâmbătă, Joe Biden i-a spus lui Vladimir Putin că SUA și aliații săi vor „răspunde decisiv” și cu „costuri rapide și severe” dacă Rusia va invada Ucraina.

Ucraina a îndemnat cetățenii să rămână calmi și uniți, spunând că forțele armate ale țării sunt pregătite să respingă orice atac.

Mai multe ambasade și-au îndemnat cetățenii să plece din Ucraina, în timp ce inclusiv Rusia a retras o parte din personalul diplomatic de la Kiev.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG