Linkuri accesibilitate

OMS: Vaccinarea pe scară largă anti-Covid, greu de realizat în prima parte din 2021


O campanie de vaccinare la nivel global nu este așteptată în prima parte a anului viitor din cauza lipsei de eficacitate a vaccinurilor realizate până în prezent, arată Organizația Mondială a Sănătății.

De altfel, și la București, Raed Arafat afirmă că iarna asta românii vor trăi cu virusul şi poate prima parte a primăverii se pot bucura și de posibilitatea unui vaccin.

OMS nu se aşteaptă la vaccinări pe scară largă împotriva COVID-19 până la mijlocul anului 2021, a declarat vineri Margaret Harris, o purtătoare de cuvânt a instituţiei, subliniind importanţa verificării riguroase a eficacităţii şi siguranţei vacinurilor, potrivit Reuters.

„Niciunul dintre vaccinurile candidate în studiile clinice avansate nu a demonstrat până acum un semnal clar al eficacităţii de cel puţin 50%, considerată necesară de către OMS,” a declarat Margaret Harris.

Un pic mai optimist este Raed Arafat, dar și secretarul de stat din MAI subliniază importanța ca vaccinul să fie testat suficient înainte de a fi folosit pe scară largă.

„De vaccin se vorbeşte deja pentru sfârşitul anului, începutul anului viitor. Se pare că încet - încet e clar că vom avea un vaccin. Nu vorbim de un vaccin netestat pentru că altfel poate că unele vaccinuri netestate suficient ar putea fi administrate, dar nimeni nu ar vrea sa facă acest lucru. Un vaccin pe la sfârşitul anului e probabil deja. Eu vă spun, la modul acesta de joc, poate că până în primăvara - vara anului viitor. Trebuie să ne aşteptăm ca acest lucru să continue până atunci. Dacă apare un vaccin în cantităţi suficiente, să fie vaccinată o parte importantă din populaţie, mai ales partea vulnerabilă, va scădea impactul lui şi după asta o să fie totul ok, încet - încet ne întoarcem la realitate”, a declarat Raed Arafat la Antena 3, vineri seara.

Rusia a aprobat un vaccin anti-COVID-19 în august, după mai puţin de două luni de la testare pe oameni, determinând unii experţi occidentali să pună la îndoială siguranţa şi eficacitatea lui.

Oficialii din domeniul sănătăţii publice din SUA şi reprezentanţii Pfizer au declarat joi că un vaccin ar putea fi gata pentru distribuire cel mai devreme la sfârşitul lunii octombrie. Acest lucru ar putea fi posibil chiar înainte de alegerile din SUA din 3 noiembrie.

„Această fază 3 a studiilor trebuie să dureze mai mult, deoarece trebuie să vedem dacă vaccinul oferă protecţie şi cât de sigur este”, a adăugat Harris. Aceasta s-a referit la faza cercetarilor medicale în care sunt realizate studii clinice de amploare.

„Toate datele din studii trebuie să fie partajate şi comparate. O mulţime de oameni au fost vaccinaţi şi ceea ce nu ştim este dacă vaccinul funcţionează. În acest stadiu nu avem semnalul clar dacă are sau nu nivelul de eficacitate şi siguranţă necesară," a mai spus Margaret Harris.

OMS si GAVI (Global Alliance for Vaccines and Immunization) au lansat un plan de vaccinare globală, denumit COVAX, iar obiectivul este acela de a ajuta guvernele lumii să cumpere şi să distribuie vaccinuri într-o manieră echitabilă. Programul vizează mai întâi imunizarea persoanelor din categoriile de mare risc din fiecare ţară şi angajaţii din domeniul medical.

COVAX îşi propune să procure şi să livreze 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârşitul anului 2021, însă unele ţări care şi-au asigurat propriile stocuri prin acorduri bilaterale, inclusiv Statele Unite, au declarat că nu se vor alătura iniţiativei.

„În esenţă, uşa este deschisă. Noi suntem deschişi. COVAX vrea să se asigure că toată lumea de pe planetă va avea acces la vaccinuri”, a precizat Harris.

Anthony Fauci: Un vaccin eficient chiar și 50% ar stinge flăcările pandemiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:24 0:00

XS
SM
MD
LG