Linkuri accesibilitate

ONU condamnă din nou invazia rusă și cere retragerea trupelor din Ucraina


Din cele 193 de state membre ONU, 141 au votat „pentru” rezoluția privind retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina.
Din cele 193 de state membre ONU, 141 au votat „pentru” rezoluția privind retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina.

Adunarea Generală a ONU a cerut joi retragerea imediată a trupelor ruse care au invadat Ucraina în urmă cu un an. Țările membre ONU au votat cu o majoritate foarte largă o rezoluţie care cere, de asemenea, o pace „justă şi durabilă", relatează Reuters.

Rezoluţia nu are caracter obligatoriu, dar a primit 141 de voturi pentru, 7 împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea). Aliatul Rusiei, China, s-a abținut de la vot. La fel au făcut și alte 31 de ţări, printre care și India. În total, sunt 193 de state membre ale ONU.

Rezoluţia adoptată reafirmă „angajamentul” faţă de „integritatea teritorială a Ucrainei" şi „cere" ca Rusia „să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul ucrainean în cadrul graniţelor recunoscute internaţional ale ţării", o referire la teritoriile anexate de Rusia.

De asemenea, solicită o „încetare a ostilităţilor" şi „subliniază necesitatea realizării, cât mai curând posibil, a unei păci cuprinzătoare, juste şi de durată în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite".

De miercuri, de când a început Adunarea Generală a ONU, reprezentanţi din zeci de ţări au luat cuvântul la tribuna ONU în sprijinul Ucrainei, în timp ce Kievul a îndemnat membrii comunităţii internaţionale să aleagă între „bine şi rău".

Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obligatorii, ele „nu sunt doar o bucată de hârtie", a declarat joi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, considerând că ele reflectă preocupările comunităţii internaţionale.

În cadrul întâlnirii, ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia, a atacat ţările occidentale, pe care le-a acuzat, „în dorinţa lor de a înfrânge Rusia", că sunt „gata să cufunde întreaga lume în abisul războiului".

Declarațiile lui Nebenzia vin în contextul în care preşedintele Vladimir Putin a promis săptămâna aceasta că îşi va continua metodic ofensiva în Ucraina, într-un discurs cu retorică anti-occidentală amintind de Războiul Rece.

Nu este pentru prima dată când ONU condamnă invazia rusă. În octombrie anul trecut, 143 de ţări au condamnat anexarea mai multor teritorii ucrainene de către Rusia, cinci ţări votând împotrivă.

Tot de un an, Rusia îşi foloseşte dreptul de veto pentru a împiedica orice acţiune referitoare la Ucraina în cadrul Consiliului de Securitate, motiv pentru care Adunarea Generală este cea care a preluat acest dosar.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG